Europol a transmis, marţi seară, că este în căutarea unui agent de poliţie care să aibă curajul şi „simţul răspunderii” să-l amendeze pe Klaus Iohannis pentru că nu a purtat mască la Congresul PNL din 25 septembrie. Sindicaliştii consideră că explicaţia agentului este una absurdă, iar legea se aplică în funcţie de „statut, poziţie socială şi directivele primite de la partid”.
Reamintim că agentul constatator nu l-a amendat pe şeful statului deoarece nu l-a simţit pe preşedinte încălcând legea „prin propriile simţuri”. În postarea de pe Facebook, sindicatul Europol e de părere că Iohannis trebuie sancţionat, cum „au fost sancţionaţi sute de mii de români simpli”.
„Wanted! Se caută poliţişt!!”
Anunţul Sindicatului Europol vine după ce Secţia 2 Poliţie Bucureşti a precizat că nu l-a sancţionat pe şeful statului deoarece nu a existat nicio sesizare la 112.
„Această justificare tembelistă reprezintă o jignire adusă inteligenţei românilor. Ei au îndurat toate restricţiile aplicate după ureche şi trădează cancerul politic care s-a infiltrat în MAI”, au mai scris pe Facebook cei de la Europol. Bărbatul care a cerut ca Iohannis să fie amendat este acelaşi care a solicitat informaţii în legătură cu prezenţa preşedintelui, fără mască, la Biserica Evanghelică din Sibiu.
Preşedintele Klaus Iohannis a fost surprins, în timpul Congresului Partidului Naţional Liberal (PNL), fără mască. Reamintim că pentru încălcarea normelor referitoare la limitarea pandemiei la Congreul care a reunit 5 mii de participanţi, Partidul Naţional Liberal a fost sancţionat de poliţişti cu 10 mii de lei.
Iohannis şi purtatul măştii
Duminica trecută, Iohannis şi soţia sa nu au purtat mască de protecţie, la Sibiu, chiar dacă legea intrată în vigoare obligă acest lucru. Municipiul depăşise, în acea perioadă, incidenţa de 6 cazuri la mia de locuitori.
Totodată, preşedintele României a fost huiduit la intrarea într-o biserică din Sibiu. O femeie i-a strigat „Jó napot kívánok, PSD!”. Celebra frază pe care preşedintele României a spus-o într-o declaraţie de presă în aprilie 2020. De asemenea, un bărbat a avut asupra lui o hârtie pe care era afişat mesajul „La biserică…degeaba”.
Şeful statului a mers, împreună cu soţia, la Biserica-Catolică „Sfânta Treime” din Sibiu. Iohannis nu s-a oprit să vorbească cu protestatarii şi nici nu a făcut nici un fel de declaraţii.
Iohannis a fost întâmpinat de protestatari la intrarea într-o biserică din Sibiu
Sursa: www.zin.ro