Un şofer a lovit 15 maşini în Iaşi, după ce a condus pe o distanţă de câţiva kilometri, fiind prins de proprietarul unui autoturism avariat şi predat ulterior poliţiştilor.
Cele mai multe autoturisme, opt la număr, au fost avariate în zona Gării din Iaşi. Aici şoferul şi-a abandonat maşina în mijlocul drumului şi a încercat să fugă. El a fost prins de către unul dintre proprietarii maşinilor avariate, fiind apoi predat Poliţiei.
Şoferul a fost dus la o secţie de Poliţie din municipiu, opunând rezistenţă în momentul încătuşării.
Întrucât era agitat şi spunea că se simte rău, poliţiştii au chemat ambulanţa. În urma analizelor medicale s-a constatat că bărbatul ar fi consumat droguri.
Poliţiştii continuă cercetările, urmând a se stabili atât cuantumul pagubelor, cât şi împrejurările în care s-a petrecut incidentul.
Sursa: www.stirileprotv.ro