Turiştii se pot imuniza împotriva Covid doar în baza cărţii de identitate, fără programare pe platforma informatică.
Vor putea efectua rapelul (dacă se încadrează în perioada celei de-a doua doze) sau pot face prima doză a vaccinului, urmând ca rapelul să îl primească la un centru din judeţul de reşedinţă.
“Menţionăm că vaccinul folosit pentru imunizare, la prima doză, este cel dezvoltat de Pfizer – BioNTech, iar persoanele care vor efectua rapelul, vor primi o doză din vaccinul cu care au început schema de imunizare”, transmite Prefectura Constanţa.
În acest moment, judeţul Constanţa are 56 de fluxuri în 16 centre de vaccinare, 34 dintre fluxuri aflându-se în cel mai mare centru regional, de la Pavilionul Expoziţional Constanţa, unde, zilnic, se pot vaccina până la 2.800 de persoane.
Sursa: www.biziday.ro