Jandarmeria Română confirmă efectuarea unor percheziţii ale procurorilor la mai multe sedii, în legătură cu organizarea unui concurs de trecere în corpul ofiţerilor.

 

„Confirmăm efectuarea unor acte procedurale, sub coordonarea procurorului de caz, la mai multe sedii ale unităţilor de Jandarmerie. Instituţia noastră este prima interesată în clarificarea tuturor suspiciunilor legate de organizarea unui concurs de trecere în corpul ofiţerilor şi va pune la dispoziţia organelor abilitate toate datele şi documentele solicitate", transmite Biroul de presă al Jandarmeriei Române.

 

DNA face percheziţii la sedii ale jandarmeriei

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac, marţi, percheziţii la sediul Jandarmeriei Române şi la mai multe inspectorate judeţene, au precizat, pentru AGERPRES, surse judiciare.

 

Potrivit surselor citate, procurorii verifică organizarea unor concursuri pentru avansarea în corpul ofiţerilor.

 

 

 

 

Sursa: www.newsweek.ro