Ministerul Afacerilor Externe a anunţat că persoanele care se deplasează din România în Bulgaria şi care nu se încadrează în excepţiile de la măsura obligatorie a prezentării testului molecular PCR, cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, pot intra pe teritoriul Republicii Bulgaria dinspre România numai prin punctele de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, Calafat-Vidin şi Vama Veche-Durankulak.

 

„Conform informaţiilor comunicate public de către autorităţile bulgare, persoanele care se deplasează din România în Republica Bulgaria şi care nu se încadrează în excepţiile de la măsura obligatorie a prezentării testului molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 pot intra pe teritoriul Republicii Bulgaria dinspre România numai prin punctele de trecere a frontierei Giurgiu-Ruse, Calafat-Vidin şi Vama Veche-Durankulak. Totodată, persoanele care se încadrează în excepţiile de la măsura prezentării testului molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 pot intra pe teritoriul Republicii Bulgaria dinspre România prin toate punctele de trecere a frontierei”, arată MAE, într-un comunicat de presă remis sâmbătă News.ro.

 

În context, MAE reaminteşte că sunt exceptate de la măsura obligatorie a prezentării unui test molecular tip PCR cu rezultat negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 următoarele categorii de persoane: „persoanele care tranzitează teritoriul Republicii Bulgaria; şoferii de autobuz, angajaţi în transportul internaţional de pasageri; şoferii autocamioanelor care efectuează transport internaţional de mărfuri; membrii echipajelor navale; membrii echipajelor aeriene care efectuează zboruri de la şi​ către aeroporturi publice pe teritoriul Republicii Bulgaria şi personalul tehnic asimilat; lucrătorii transfrontalieri”.

 

MAE mai aminteşte că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: 0035929712858 şi 0035929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă.

 

De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: 00359879440758.

 

MAE reiterează recomandarea adresată cetăţenilor români de a se informa temeinic anterior deplasării în străinătate, inclusiv prin consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51904, https://sofia.mae.ro şi www.mae.ro.

 

 

 

 

 

Sursa: www.news.ro