Doi procurori de la Parchetul Înaltai Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) fac verificări la Parchetul Judecătoriei Vaslui şi la Parchetul Tribunalului Vaslui în cazul fetei violate de şapte tineri, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii Biroului de Presă al PICCJ.

În urma verificărilor se va decide dacă vor fi luate măsuri în acest caz şi care vor fi acestea.

Premierul Victor Ponta consideră că magistraţii din cadrul Inspecţiei Judiciare trebuie să îi apere şi "pe oameni", nu doar "pe cei dintrei ei care greşesc", şeful Executivului afirmând totodată că evaluările făcute de această instituţie sunt doar "poveşti".

Afirmaţiile au fost făcute de premier la începutul şedinţei Executivului, în momentul în care a pus în discuţie cazul fetei de la Vaslui violate de şapte indivizi, şi i-a cerut ministrului Justiţiei să-şi exercite prerogativele.

"Vă rog, şi sper că nu e nicio presiune la adresa Justiţiei, să vă exercitaţi atribuţiile pe care le aveţi, ce aşteaptă oamenii de la dumneavoastră ca ministru al Justiţiei, în acest caz şi sunt convins că veţi face acest lucru", i-a spus Ponta lui Cazanciuc.

"Am sesizat Inspecţia Judiciară şi în scurt timp o să avem o evaluare", a replicat Robert Cazanciuc, dar răspunsul acestuia nu a fost pe placul prim-ministrului.

"Poveşti! Poveşti am mai auzit. Poate de data asta îi apără şi pe oameni, nu-i apără doar pe cei dintre ei care greşesc, şi cu asta am spus foarte clar ce gândesc", a completat Ponta.

La începutul şedinţei de guvern, premierul i-a spus ministrului Robert Cazanciuc că în cazul în care Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) nu are vreo reacţie legată de cazul de la Vaslui, ar trebui să-şi dea demisia.

"De ani de zile spunem că Justiţia trebuie să pedepsească pe toţi în mod egal, dar mai ales pe cei ce comit crime, violuri, tâlhării. De ani de zile nu facem altceva decât să dăm la televizor bătălii politice cu Justiţia şi, în schimb, dacă nu se afla de către presă ce s-a întâmplat la Vaslui, nişte infractori periculoşi stăteau acasă bine-mersi şi noi ne bucurăm că vedem deputaţi sau senatori sau politicieni arestaţi preventiv. Cred că e un lucru foarte grav în care am ajuns cu întreaga societate, ne concentrăm doar pe ceea ce e interesant politic sau pentru media, şi nu ne concentrăm pe viaţa de zi cu zi a oamenilor şi vreau să cred că după acest lucru se va schimba ceva cu adevărat şi vreau să vă rog, domnule ministru al Justiţiei, să vă exercitaţi toată autoritatea funcţiei în cadrul CSM şi, dacă CSM-ul nu va lua nicio măsură, mai bine vă daţi dumneavoastră demisia, că cineva trebuie să tragă un semnal că nu se poate ceea ce se întâmplă zi de zi în România", le-a spus Ponta miniştrilor, dar cu referire directă la Robert Cazanciuc.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a afirmat, marţi, referindu-se la cazul celor şapte tineri acuzaţi de viol în Vaslui şi eliberaţi din arest printr-o decizie a judecătorilor, că "justiţia se face în sala de judecată şi doar atât" şi că trebuie aşteptate rezultatele Inspecţiei Judiciare în acest caz.

Şapte tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 27 de ani, din localitatea vasluiană Văleni, sunt judecaţi, sub control judiciar, după ce ar fi sechestrat şi violat, timp de mai multe ore, în noiembrie 2014, o elevă de 18 ani, care ulterior a fost transportată la spital. Potrivit cercetărilor făcute de anchetatori, adolescenta a fost abuzată sexual în două rânduri, în aceeaşi seară, de către cei şapte tineri.

Reţinuţi iniţial de către poliţişti, cei şapte tineri au fost arestaţi preventiv de Judecătoria Vaslui la trei zile după viol. La începutul lunii aprilie, aceeaşi instanţă a decis eliberarea, pe rând, din arestul Poliţiei a celor şapte vasluieni acuzaţi de viol, fiind plasaţi în arest la domiciliu. În 19 iunie, Judecătoria Vaslui a înlocuit măsura arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar în cazul celor şapte tineri. Prin acea decizie, instanţa i-a obligat pe cei şapte să se prezinte la IPJ Vaslui în zilele stabilite prin programul de supraveghere. De asemenea, cei şapte tineri au primit interdicţia de a părăsi satul Văleni, de a merge în baruri, la adunări publice şi în locuri de agrement, de a participa la manifestări sportive, culturale sau alte adunări publice şi de a deţine, folosi sau purta arme. Aceştia sunt obligaţi, de asemenea, să nu ia legătura cu tânăra, cu părinţii acesteia şi cu martorii din dosar.

În 23 iunie, în urma unei sesizări făcute de Asociaţia pentru Implementarea Democraţiei (AID), CSM a sesizat Inspecţia Judiciară să facă verificări privind eliberarea din arest a celor şapte tineri.

Tot în 23 iunie, AID a sesizat Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cazul deciziei de eliberare din arest a tinerilor din Văleni care ar fi violat-o pe elevă până când aceasta şi-a pierdut cunoştinţa. Parchetul instanţei supreme a făcut verificări interne, concluziile urmând să fie prezentate în perioada următoare, conform AID.

În 25 iunie, mai multe organizaţii neguvernamentale şi asociaţii care promovează prevenirea şi combaterea violenţei sexuale au solicitat Ministerului Justiţiei şi Preşedinţiei să se implice în cazul elevei din judeţul Vaslui, după ce autorii au fost puşi în libertate de către instanţă. În acest sens, reţeaua "Rupem tăcerea despre violenţa sexuală", din care fac parte 15 asociaţii, grupuri şi ONG, a transmis o scrisoare deschisă celor două instituţii ale statului intitulată "Nu uitaţi drepturile victimelor".

Cei şapte tineri din judeţul Vaslui sunt obligaţi să se prezinte zilnic la Poliţie, măsura fiind dispusă, marţi, de conducerea IPJ Vaslui, în urma mediatizării cazului.