Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a adoptat în şedinţa de astăzi, Hotărârea numărul 5 privind propunerea reluării activităţilor ce impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ şi stabilirea unor măsuri necesar a fi aplicate în contextul pandemiei de COVID-19.

 

Ministrul Educaţiei a prezentat scenariul de funcţionare a şcolilor, detaliate ulterior într-un comunicat şi de CNSU:

 

În localităţile unde rata de infectare este mai mică de 1 la mie vor fi deschise cu prezenţă fizică şcolile: creşe, grădiniţe, învăţământ primar, gimnazial, liceal.

La o rată de infectare între 1 şi 3 la mia de locuitori vor merge la cursuri: creşe, grădiniţă, învăţământ primar, clasele a VIII-a, a XII-a şi a XIII-a.

La o rată de infectare cuprinsă între 3 şi 6 la mie: creşe, grădiniţe, învăţământ primar.

Se recomandă participarea cu prezenţă fizică a elevilor din învăţământul tehnologic, profesional şi postliceal pentru stagiile practice.

Universităţile atât civile cât şi militare au autonomie.

Pentru liceele militare şi cele de poliţie nu se aplică scenariile ca pentru restul şcolilor. Redeschiderea sau închiderea acestor şcoli militare şi de poliţie va fi decisă de să ministerele de care aparţin.

Dacă există două cazuri de COVID-19 într-o clasă se va suspenda activitatea în clasa respectivă.

Dacă vor fi cazuri în mai multe clase, în care apar două cazuri în fiecare clasă se va suspenda activitatea pentru 14 zile în toată şcoala.

De asemenea, dacă sunt doi profesori cu COVID-19 într-o şcoală, atunci se va suspenda activitatea în toată şcoala pentru 14 zile.

În semestrul doi, suma de 30 de milioane de euro va avea ca destinaţie exclusivă derularea şi plata orelor remediale. Plata se va face către şcoli, într-un cuantum de 200 de lei pe lună pentru fiecare elev cuprins în grupul ţintă.

Partea de testare este foarte importantă şi susţinem proiectul Ministerului Sănătăţii prin care se intenţionează testarea cu teste antigen. Aceste teste există, nu trebuie achiziţionate însă avem nevoie de personal.

Deciziile Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă:

 

Art.1 – (1) Se propune reluarea activităţilor care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, după următoarele scenarii:

 

a) Scenariul verde – incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mică sau egală cu 1/1.000 de locuitori – activităţile care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ sunt permise pentru toate categoriile de antepreşcolari, preşcolari şi şcolari;

 

b) Scenariul galben – incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 1/1.000 dar mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori – activităţile care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ sunt permise pentru toţi antepreşcolarii şi preşcolarii, elevii claselor din învăţământul primar, precum si pentru elevii claselor terminale din învăţământul gimnazial, liceal, profesional si postliceal;

 

c) Scenariul roşu – incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din localitate este mai mare de 3/1.000 – activităţile care impun prezenţa fizică a antepreşcolarilor, preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ sunt permise pentru toţi antepreşcolarii şi preşcolarii, precum şi pentru elevii claselor din învăţământul primar.

 

(2) Se propune ca, indiferent de scenariile prevăzute la alin. (1), stagiile de pregătire practică pentru elevii din învăţământul liceal tehnologic, postliceal, profesional şi profesional dual, să se desfăşoare cu prezenţa fizică, respectând procedurile privind măsurile de protecţie instituite de către entităţile organizatoare de stagii de pregătire practică şi prevederile Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi Cercetării şi Ministrului Sănătăţii.

 

(3) Se propune ca decizia cu privire la modalitatea de desfăşurate a activităţilor ce presupun prezenţa fizică a studenţilor în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, se ia de către conducătorii acestora, în baza autonomiei universitare.

 

(4) La nivelul localităţilor unde este instituită măsura carantinei zonale, nu sunt permise activităţile care impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ.

 

(5) În situaţia modificării ratei de incidenţă cumulată, care determină încadrarea într-un alt scenariu din cele prevăzute la alin. (1), constatarea şi modificarea scenariului se face în condiţiile Legii nr. 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 şi ale Ordinului comun al Ministrului Educaţiei şi Cercetării şi Ministrului Sănătăţii.

 

Art.2 – Se propune ca activităţile ce presupun prezenţa fizică a elevilor în unităţile de învăţământ preuniversitar din cadrul Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Apărării Naţionale, să fie gestionate în funcţie de analiza situaţiei epidemiologice realizată la nivelul ministerelor din care fac parte şi stabilite prin decizii ale conducătorilor acestora, fără a le fi aplicabile prevederile art. 1.

 

Art.3 – Se propune elaborarea unui act normativ prin care să fie instituită măsura complementară a suspendării activităţii, pe o perioadă determinată, pentru operatorii economici care nu respectă măsurile de prevenire şi combatere a răspândirii COVID-19.

 

 

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro