Prim-vicepreşedintele PNL, Klaus Iohannis pune o piedică serioasă regionalizării lui Liviu Dragnea.  Proiectul de reîmpărţire administrativă a ţării, lucrare pe care Nicolae Ceauşescu a realizat-o în 1968 după studii ştinţifice şi câţiva ani de discuţii, se doreşte a fi implementat într-un an de către viceprim-ministrul Liviu Dragnea.
Iohannis a declarat că este aproape sigur că anul acesta nu este timp pentru regionalizare şi dă un termen nou pentru finalizarea acestui proiect : 2022.
Iohannis şi-a argumentat declaraţia precizând că regionalizarea nu se poate face în acest an deoarece este puţin probabil ca revizuirea Constituţiei să nu se petreacă anul acesta.

Iohannis a respins teoria lui Dragnea care susţine că actuala împărţire administrativă este un impediment în atragerea fondurilor europene.

„România are regiunile de dezvoltare care au atras fondurile şi până acum. Actualele ADR-uri vor prelua gestionarea fondurilor europene. Avem timp până în 2022, să tot lucrăm la regiuni şi să le formăm, să le reformulăm, în ce priveşte fondurile europene”, a completat prim-vicepreşedintele PNL.

Chiar şi premierul Ponta s-a arătat favorabil amânării referendumului pentru revizuirea Constituţiei, poziţie susţinută şi de preşedintele PNL, Crin Antonescu.