Un tânăr în vârstă de 24 de ani din Teleorman a fost arestat de mascaţi, iar momentul în care luptătorii intră în casă a fost transmis live pe Facebook chiar pe contul tânărului care în acel moment le arăta prietenilor virtuali cum petrece.

 

Totul s-a întâmplat, seara trecută, într-o casă din localitatea Merişani din Argeş, acolo unde tânărul de 24 de ani se afla împreună cu mai mulţi prieteni şi dădea o petrecere.

 

Respectând datina şi obiceiurile, tânărul urmărit general a început să transmită live pe Facebook după ce s-a îmbătat şi s-a dezbrăcat, rămânând doar cu borseta la gât, pentru ca toţi prietenii săi vituali să vadă cât de bine o duce.

 

Din nefericire pentru el, live-ul de pe Facebook a fost urmărit şi de poliţişti, nu doar prietenii lui uşor de impresionat.

 

Drept urmare, poliţiştii din Bascov şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş au descins în forţă în casa în care se afla "Alyn Spanyolu Legenda Vie" şi l-au "dotat" pe urmărit cu o pereche de cătuşe.

 

Tânăr urmărit general, arestat de mascaţi live pe Facebook

Astfel, momentul în care mascaţii au intrat în casa în care era organizată petrecerea şi în care se afla şi tânărul urmărit general a fost transmis live pe Facebook.

 

"În seara zilei de 16 ianuarie a.c., poliţiştii Secţiei de Poliţie Rurală Bascov, împreună cu luptători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, au depistat un bărbat de 24 de ani, având domiciliul în comuna Poroschia, judeţul Teleorman, urmărit naţional în baza unui mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de Judecătoria Arad.

 

Cel în cauză este condamnat la pedeapsa închisorii de un an, pentru săvârşirea infracţiunii de furt. Bărbatul a fost încarcerat.

 

Totodată, având în vedere că în locaţia de pe raza comunei Merişani, în care a fost depistat, se aflau mai multe persoane, care organizaseră o petrecere privată, poliţiştii au aplicat şi 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 2.000 de lei, conform Legii 55/2020 privind unele măsuri de combatere a pandemiei de COVID-19", se arată într-o informare a Poliţiei.

 

 

 

 

Sursa:www.antena3.ro