Deputaţii au decis, marţi, că, pe durata stării de alertă, pieţele agroalimentare în spaţii închise, târgurile, bâlciurile, pieţele mixte şi volante, talciocurile îşi vor putea continua activitatea, cu respectarea măsurilor de protecţie sanitară.

 

Legea, care conţine şi amendamentul lui Marcel Ciolacu, a fost votată cu 173 de voturi „pentru”, unul „împotrivă” şi 93 de abţineri.

 

Social-democraţii susţin că închiderea pieţelor a fost o măsură „aberantă”.  „Este o prostie (închiderea pieţelor - n.r.), iar pieţele pentru producătorii români trebuie să fie deschise, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă şi de prevenţie. Pentru că ieri până şi cea mai inocentă rugăciune a fost transformată în ceva de bătălie politică, o să-i rog pe colegii noştri să încerce alt verset din Biblie: Ne lepădăm de Satană”, afirmă deputatul PSD Daniel Suciu.