6 localităţi din Ilfov aflate la porţile Capitalei s-au închis. Au intrat în carantină de la ora 22.00 Otopeni, Mogoşoaia, Corbeanca, Dobroeşti, Măgurele şi Popeşti Leordeni. Se adaugă altor 5 care sunt deja închise de câteva zile. Prefectul judeţului Ilfov, Daniel Zamfir, a explicat la Digi24 ce presupune carantina şi cum se va circula pe DN1, care trece prin oraşul Otopeni.
Zamfir a precizat că pe DN1 nu vor fi echipaje de poliţie care să controleze şoferii, aşa că cei aflaţi în tranzit îşi vor putea continua drumul ca şi până acum.
„Se permite tranzitarea localităţilor carantinate. În Otopeni, DN1 nu va fi restricţionat în ceea ce priveşte circulaţia, oamenii vor putea tranzita Otopeniul, fără a avea posibilitatea de a intra în localitate pe străzile adiacente, pe care vor fi instituite filtre de verificare”, a spus prefectul.
El a adăugat că pe fiecare stradă vor fi efective de poliţie şi jandarmi.
„Este un efort deosebit, am cerut suport şi de la celelalte localităţi şi de la minister. Au fost suplimentate efectivele. Se va face un control şi de către Poliţia locală în interiorul localităţii, astfel încât cei care nu au fost verificaţi la filtrele de pe străduţele respective, dacă se creează aglomeraţie, vor fi verificaţi în interior, astfel încât toată lumea să fie verificată şi să conştientizeze că trebuie respectate aceste măsuri”, a spus Zamfir.
Prefectul a mai spus că de duminică dimineaţa, poliţiştii vor da sancţiuni.
Cum se circulă pe DN1 după ce oraşul Otopeni a intrat în carantină
22 noiembrie 2020
- citeşte totul despre:
- ilfov,
- dn1,
- carantina,
- circulatie,
- declaratie
(608 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Omul de afaceri Ioan Neculaie iese din închisoare pe o cauţiune de cinci milioane de euro
(19 martie 2016)
93 vizualizări
Încă un medic fals în România, descoperit de o echipă Digi24. Bărbatul este de fapt un programator IT
(16 ianuarie 2020)
58 vizualizări
70 de români mor în fiecare zi din cauza fumatului; legea antifumat nu suportă amânare
(22 noiembrie 2015)
303 vizualizări
Timişoara. Medic rezident de 27 de ani care lucra în secţia ATI a Spitalului Judeţean, găsit decedat în locuinţa sa. Colegii săi nu exclud varianta unei sinucideri, pe fondul epuizării fizice şi a stresului de la locul de muncă.
(5 aprilie 2021)
240 vizualizări
Ministerul Educaţiei anunţă că săptămâna trecută au fost raportate în total 176 de teste pozitive / 45 au fost confirmate prin teste RT-PCR, 85 infirmate, iar pentru 46 nu există încă rezultate
(14 decembrie 2021)
39 vizualizări
Pot să plec cu maşina din localitate pentru o săptămână? Ce răspunde Poliţia
(27 mai 2020)
417 vizualizări
Omul de afaceri chilian suspectat că a fugit cu 920 de milioane de dolari este extrădat
(15 martie 2017)
167 vizualizări
Peste 1.800 de persoane urmărite, depistate de poliţişti în primele şase luni ale acestui an
(25 iulie 2015)
189 vizualizări
Vrei sa pleci în Grecia ? Afla unde poti face testul oficial cerut la vama greceasca !
(12 iulie 2020)
392 vizualizări
Se poate repeta la Roşia Montană? Certej 1971- peste 150 de persoane omorâte de cianură
(11 octombrie 2013 - Cristina IANCU)
708 vizualizări
1.104 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(27 iulie 2020)
51 vizualizări
Dublă sărbătoare în calendarul ortodox: Înălţarea şi Sfinţii Constantin şi Elena
(21 mai 2015)
407 vizualizări
Alexandru Rafila, despre reintroducerea restricţiilor în România. Ce îi aşteaptă pe români: „Situaţia se schimbă radical”
(18 septembrie 2020)
49 vizualizări
România riscă să piardă finanţarea europeană pentru programul "Laptele şi cornul"
(12 martie 2015)
90 vizualizări
ANM a emis prognoza pe 14 zile: surprize anunţate după o perioadă caniculară de patru zile
(16 august 2022)
30 vizualizări
Noi mărturii din infern: Am plecat de la concert, eram în curte şi la 5 minute a ieşit o fată în flăcări
(2 noiembrie 2015)
148 vizualizări
Cod portocaliu de caniculă. Ce recomandă medicii!
(19 iulie 2015)
59 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























