Comunicatul Institutului Matei Balş:
„Conducerea INBIMB anunţă apariţia unui incident regretabil, tradus prin defenestrarea unui pacient, în vârstă de 51 ani, internat cu COVID – 19, dintr-un salon aflat într-una din clădirile Institutului, de la etajul 2 al acesteia. S-a trecut imediat la asistarea pacientului, în vederea asigurării funcţiilor vitale, cu suport maximal, după care a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti.
Colectivul de la INBIMB este devastat emoţional în acest moment şi atrage atenţia asupra sindroamelor de depresie asociate COVID 19. Au fost anunţate autorităţile şi evenimentul a fost înregistrat pe site-ul ANMCS.”
Pe 16 octombrie, un incident similar s-a petrecut la Sibiu, unde un pacient Covid de 73 de ani s-a aruncat pe geam de la etajul 1 al Spitalului de Pneumoftiziologie, iar ulterior a decedat.
Sursa: www.biziday.ro