De Sfânta Cuvioasă Parascheva, credincioşii respectă numeroase tradiţii şi superstiţii. Pe 14 octombrie, când este prăznuită Sfânta ale cărei moaşte sunt depuse la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, se spune rugăciunea Sfintei Parascheva, care face minuni, dar şi Acasatistul Sf. Parascheva.
Sfânta Cuvioasă Parascheva este cunoscută că fiind Sfânta Patroană a Moldovei, moaştele ei de la Catedrala Mitropolitană din Iaşi fiind vizitate în fiecare an de mii de credincioşi din toată ţara. În acest an, însă, le este permis accesul la moaştele Sfintei Parascheva doar celor care locuiesc în Iaşi.
Sfânta Parascheva, superstiţii
Sfanta Cuvioasa Parascheva este cinstita ca fiind aducatoare de ploi manoase, imbelsugatoare de roade bune, veselitoarea plugarilor. Ca ocrotitoare a apelor, chipul ei aparea adesea langa rauri sau fantani, iar apa respectiva devenea tamaduitoare. Din acest motiv exista obiceiul in unele locuri sa se aseze icoana Sfintei Parascheva langa fantani si izvoare.
Ziua Sfintei Parascheva este si zi de pomenire a celor trecuti in „Lumea Neintoarcerii'. Este momentul cand se dau de pomana paine din graul nou si must.
În aceasta zi era interzisă munca la câmp, spalatul rufelor, cusutul, torsul şi Îesutul. Potrivit credinţelor populare, fetele care cos şi spală în această zi rămân nemăritate.
De Sfânta Parascheva nu se mănâncă nuci, castraveţi şi poame în formă de cruce.
În ziua de sărbătoare nu se mănâncă fructe închse la culoare şi pepene roşu, căci ele amintesc de sacrificiul martiric.
Sfânta Parascheva, tradiţii şi obiceiuri
De Sfânta Parascheva se poate prezice vremea: dacă ziua de 14 octombrie este frumoasă sau mohorâtă, tot aşa vor fi şi celelalte sărbători de peste an. Dacă zilele de toamnă de până acum nu au fost ploioase, este semn că iarna se va lăsa curând.
De Sfânta Parascheva, încep pregătirile pentru iarnă şi se obişnuieşte să se cumpere cojoace şi pături.
Sfânta Parascheva apare în vise şi împărtăşeşte leacuri populare celor bolnavi sau îi atinge cu toiagul pe cei care nu respectă avertismentele ei.
De Sfânta Parascheva se dă de pomană pentru adormiţi.
De Sfânta Parascheva se fac rugăciuni către aceasta şi Sfintele Moaşte pentru o viaţă mai curată şi mai bună.
Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Parascheva
Purtătoare de chinuri, Sfântă Parascheva, roagă-te Părintelui Ceresc ca pe mine, cel împovărat cu toate păcatele şi neînfrânat, să mă ridice spre cuvântarea măririi Sale şi să mă îndrepteze ca întotdeauna să am sus inima, să gândesc la cele cereşti, iar nu la cele pământeşti.
Roagă-te la Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că a auzit ruga ta cea cucernică, pentru ca şi pe mine leneşul, cel ce mă trândăvesc spre rugăciune şi spre împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, să mă îndrepteze şi să-mi dea cuget, ca să doresc a mă ruga Lui neîncetat.
Cheamă şi pe Duhul Sfânt – izvorul Care te-a întărit pe tine, fecioară curată, la lupta cea bună -, ca să-mi zidească mie inima curată şi duh drept să înnoiască întru cele dinlăuntru ale mele şi mai vârtos să mă cheme şi să-mi dea osârdie ca să mă nevoiesc în viaţă curată şi să mă întărească în lucrarea faptelor bune.
Cred că toate acestea mi le poţi mijloci mie, o, Sfântă Parascheva!, la tronul Sfintei Treimi şi de vei vrea, tu ai puterea de a-mi ajuta mie, ca una ce ai preamărit pe Dumnezeu cu faptele tale.
Amin!
Sursa: www.viva.ro