România se află într-o situaţie disperată în urma numărului mare de îmbolnăviri cu COVID-19. Doar în ultimele 24 de ore s-au înregistrat 1.835 de persoane infectate, iar alţi 54 au murit. Medicii sunt disperaţi, iar sistemul de sănătate pare ajuns la epuizare. Managerul Institutului Matei Balş trage un semnal de alarmă cu privire la respectarea regulilor de protecţie.

 

Virusul se răspândeşte peste tot

Medicul Adrian Streinu-Cercel trage un semnal de alarmă cu privire la purtarea măştii de protecţie, ca armă esenţială împotriva infectării cu COVID-19. Acesta le explică oamenilor că virusul este prezent peste tot, motiv pentru care, masca ar trebui purtată de dimineaţa până seara, în orice loc ne deplasăm.

 

Managerul de la Matei Balş atrage atenţia vizavi de zonele foarte populate, reprezentând un risc major de răspândire a virusului.

”Toată lumea ar trebui să poarte mască de dimineaţă şi până seara. Nu ar trebui să vedem pe nimeni pe stradă fără mască. Virusul se găseşte în atmosferă, pe stradă, mai ales unde sunt zone ultra circulate şi sunt maşini în trafic.

 

Vă daţi seama că acele maşini ridică pur şi simplu în aerul pe care noi îl respirăm o serie de particule care unele dintre ele sunt contaminate şi cu SARS-CoV-2”, a spus Adrian Streinu-Cercel, duminică seară, la Antena 3.

 

Cum trebuie purtată masca de protecţie

Pentru a ne proteja, medicul îi sfătuieşte pe oameni să repsecte o singură condiţie: aceea de a purta masca de protecţie corect: pe nas şi gură. De asemenea, masca trebuie schimată regulat, atunci când se umezeşte, potrivit unor reguli de care trebuie să ţinem cont neapărat.

 

”Trebuie să înţelegem că masca este cea care ne protejează, cu o singură condiţie: să acopere şi gura şi nasul şi să fie purtată tot timpul. Dacă o astfel de mască se umezeşte, ea evident că trebuie să fie schimbată dar şi schimbarea asta nu trebuie să fie făcută alandala.

 

Masca respectivă trebuie să fie pusă într-un coş şi de acolo să poată fi dusă în aşa fel încât să nu mai intre în contact cu mediul înconjurător pentru că dacă o mască este aruncată la un coş de gunoi pe stradă sau aruncată pe jos şi este şi contaminată vă daţi seama că de acolo virusul pleacă, pentru că nu-l ţine nimic să stea pe mască”, a dezvăluit medicul Adrian Streinu-Cercel.

 

De asemenea, acesta avertizează asupra păstrării distanţei între oameni, întrucât virusul circulă cu o viteză extrem de mare, moment în care poate fi inspirit de oricine. Din păcate, distanţa nu este suficientă pentru a ne proteja, fiind nevoie şi de purtarea măştii.

 

”În momentul în care o persoană respiră şi îl eliberează în aer, virusul pleacă cu circa 7 metri pe secundă. De aici nevoia de distanţare fizică şi obligativitatea de purtare a măştii. Chiar dacă sunt la o distanţă de 2 metri, distanţa de 2 metri nu mă protejează dacă eu nu am o mască care să mă protejeze de pătrunderea virusului”, a precizat Streinu-Cercel, potrivit antena3.ro.

 

 

 

Sursa: www.playtech.ro