Elena, o româncă trecută prin calvarul coronavirusului, în Italia, a povestit experienţa ei: "Unica dorinţă era să pot să respir!".

Are 47 de ani, este româncă şi locuieşte în Val di Susa. Totul a început pe 28 februarie. Pe 13 martie, spitalizare, apoi pe 22 externarea. "Încă nu mi-am revenit complet, sunt acasă, mă odihnesc.", îşi începe ea mărturia, consemnată de torinoggi.it.

Vorbeşte încă cu dificultate, între reprize de tuse. Elena Vivsenco, o româncă de 47 de ani, este în Italia din 2002 şi locuieşte în Val di Susa alături de partenerul ei şi de fiul de 21 de ani.

A fost internată pentru coronavirus în perioada 13 - 22 martie la spitalul Carle din Cuneo, unde a fost supusă oxigenoterapiei timp de nouă zile. Este printre primii pacienţi eliberaţi din departamentul destinat Covid 19.

Acum este acasă. Ea este încă pozitivă, la fel ca şi partenerul ei, care e asimptomatic. Fiul şi iubita lui nu au fost infectaţi, sunt închişi în casă şi sunt bine. Elena se recuperează încet. Şi cel mai important, a început din nou să respire singură. Pentru că, zile întregi, aceasta a fost singura ei dorinţă.

Totul a început pe 28 februarie. Elena avea o tuse continuă şi uscată. Începând cu ziua următoare, începe să aibă dureri peste tot, are dificultăţi să se ridice din pat, are dureri toracice severe şi are dificultăţi de respiraţie. După câteva zile începe să înţeleagă că ar putea fi vorba despre coronavirus.

Pe 3 martie îl sună pe doctor. Îi spune că are simptome atribuite acestei infecţii, medicul îi oferă o programare după terminarea tuturor celorlalte vizite, îi spune să-şi pună o mască şi mănuşi. Plămânii par bine, i se prescrie un antibiotic şi i se spune că e vorba despre un început de pneumonie.

Joi, 5 martie, este foarte rău. Vine la camera de urgenţă a spitalului Rivoli. E testată imediat şi testul e pozitiv. Nu are febră şi medicii o trimit acasă. "Practic nu am avut niciodată febră în viaţa mea - spune Elena. I-am explicat, dar tot au decis să nu mă interneze."

Ajunsă acasă, starea ei continuă să se agraveze: tuse şi dificultăţi de respiraţie. Nu poate mânca, nu mai are miros. Rudele o privesc neputincioşi, sunt foarte îngrijoraţi. Trec mai multe zile şi pe 13 martie Elena este dusă înapoi la spital. Plămânii ei funcţionează la un sfert din capacitate şi medicii iau decizia de a o transfera la spitalul Carle, din Cuneo, unde în sfârşit îi dau oxigen. Doi litri pe minut: "în momentul în care am început să am oxigen m-am simţit bine."

Pe 22 martie, au testat-o din nou: "Eram încă pozitivă, dar eram mult mai bine şi am cerut să pot să mă întorc acasă. Era nevoie de paturi şi am înţeles că trebuie să dau şansă cuiva bolanv mai serios decât mine. Acasă sunt în repaus absolut, sunt încă foarte slăbită, dar este mult mai bine şi ştiu că am luat decizia corectă. Acum aştept să treacă 15 zile şi o să fac din nou testul."

Elena a mulţumit personalului medical: "În spitalul din Cuneo, medicii, asistentele medicale, toţi sunt cu adevărat  îngeri. Mulţumesc foarte mult tuturor!", a scris românca pe Facebook.

Experienţa ei a marcat-o cu siguranţă, dar a fost totuşi o lecţie de viaţă. Acesta este un mesaj pozitiv transmis de ea: "Am avut noroc pentru că am fost printre primii care s-au infectat şi am avut un pat în spital şi toate tratamentele de care aveam nevoie. Nu este la fel acum, deci rămâneţi acasă."

Sursa: www.observator.tv