Aparatele Real Time PCR pe care Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) le utilizează pentru depistarea pestei porcine africane, pot depista prezenţa coronavirusului.

 

Directorul executiv al DSVSA Covasna, dr. Sikó Barabási Sándor ne-a precizat că instituţia pe care o conduce a comandat deja un astfel de aparat, în contextul extinderii focarelor de pestă porcină din judeţ, însă la nevoie acesta va putea fi dat în folosinţă Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Covasna sau Spitalului Judeţean de Urgenţă din Sfântu Gheorghe.  

 

„O parte dintre ele, în funcţie de fluxul pe care îl au, pot să fie folosite şi pentru depistarea coronavirusului. Sunt nişte dozatoare, este un sistem electronic, şi este un analizor, să zicem aşa, care este legat de calculator şi poate citi rezultatul. Noi am semnat contractual cu AFIR-ul, pentru că prin AFIR putem să îl achiziţionăm, dar încă nu am primit aparatul. Noi, practic, atunci când l-am solicitat, l-am solicitat pentru pesta porcină africană, dar în funcţie de nevoie normal că îl vom da în folosinţă la DSP, spital şi cine o să facă testele”, ne-a spus directorul DSVSA Covasna, dr. Sikó Barabási Sándor

 

Potrivit acestuia, un astfel de aparat costă aproximativ 70.000 euro.

 

Zilele trecute, ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a declarat în cadrul audierilor care au avut loc la Parlament, că la nivel naţional există pentru depistarea coronavirusului 10.000 de teste Real Time PCR şi 50.000 de teste rapide în depozitele UNIFARM.

 

El a precizat că cele mai fiabile sunt testele de tip Real Time PCR, care însă se realizează la indicaţii epidemiologice stricte.