Senatorul Vergil Chiţac (57 de ani) a ieşit pozitiv la testul pentru COVID - 19. Şi soţia acestuia a fost depistată pozitiv cu coronavirus, vineri, a declarat Bogdan Huţucă, şeful PNL Constanţa pentru ziarul local Ordinea.ro. Ambii sunt contacţi ai infiermierului de la spitalul din Constanţa, depistat pozitiv cu coronavirus zilele trecute.
 
Coronavirusul a ajuns până la Parlamentul României. Autorităţile române au anunţat vineri noi cazuri de îmbolnavire cu coronavirus, între ele aflându-se şi un senator român din Constanţa. 
 
"Da, vă confirm informaţia. Senatorul Chiţac a făcut testul pentru coronavirus, aşa cum deja ştiti şi rezultatul a ieşit pozitiv. Atât pentru el, cât şi pentru soţie. Din momentul în care am aflat, am decis să mă autoizolez şi eu deoarece ultima data când m-am întâlnit cu domnul senator a fost luni, săptămâna aceasta. Am plecat, ieri, spre Parlament şi în momentul când voiam să intru în clădire am primit vestea că domnul Chiţac s-a testat pentru coronavirus. MI-am sunat şeful de la partid şi l-am informat despre situaţia şi am plecat spre casă. De atunci, m-am autoizolat şi aştep rezultatul testului", a declarat Bogdan Huţucă, şeful PNL Constanţa.
 
Până vineri la ora 11 în România erau confirmate pozitiv cu coronavirus 70 de persoane. Între ele şi senatorul Vergil Chiţac şi soţia acestuia, toţi contacti cu prima persoană din judeţul Constanţa infectată cu coronavirus, un bărbat de 52 de ani, care este asistent medical în cadrul Spitalului Judeţean.
 
 
 
Sursa: www.romaniatv.net