Încă două cazuri de coronavirus, în România, la Bucureşti şi Buzău. Bilanţul îmbolnăvirilor cu COVID-19 a urcat la 17 cazuri.
Este vorba despre o femeie din Buzău, în vârstă de 73 de ani, şi despre un bărbat, de 60 ani, din Bucureşti. Astfel, numărul persoanelor din capitală infectate cu coronavirus a ajuns la 3.
Până astăzi, 9 martie, la nivel naţional au fost confirmate 17 cazuri de cetăţeni infectaţi cu virusul COVID – 19 (coronavirus) pe teritoriul României. Dintre cei 17 cetăţeni care au contactat virusul, 5 sunt declaraţi vindecaţi şi au fost externaţi.
Pe teritoriul României, în carantină instituţionalizată sunt 27 de persoane pentru care se efectuează verificări pentru a depista dacă au contactat virusul COVID – 19 (coronavirus). Alte 11.198 de persoane sunt în izolare la domiciliu şi se află sub monitorizare medicală, scăderea faţă de ultima statistică fiind datorată ieşirii din izolare a unui număr însemnat de
persoane ca urmare a împlinirii a 14 zile de la luarea acestei măsuri.
Până astăzi au fost prelevate şi analizate 1010 probe ale persoanelor care au sosit în România din zone afectate de infecţia cu COVID-19 ori persoane care au intrat în contact cu pacienţi confirmaţi cu acest virus. Dintre acestea 995 au ieşit cu rezultat negativ, adică persoanele de la care au fost prelevate mostrele analizate nu sunt infectate cu noul coronavirus.