Premierul interimar Ludovic Orban a anunţat, luni seară, decizia Comitetului Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă de a închide unităţile din învăţământul preuniversitar din România, în perioada 11-22 martie.

Luni s-a aprobat închiderea unităţilor şcolare publice din învăţământul preşcolar (grădiniţe), primar, gimnazial, liceal, post liceal şi profesional, începând din data de 11.03.2020. Recomandarea fermă către copii şi părinţii acestora de a petrece cât mai mult timp la domiciliu, evitând spaţiile publice aglomerate.

Declaraţiile lui Ludovic Orban:

- Încercăm zi de zi să luăm cele mai bune măsuri pentru a face faţă oricărie situaţii.

- Am luat decizia de suspendare a cursurilor în învăţământul preuniversitar pe o perioadă limitată, între 11-22 martie, inclusiv, cu posibilitate de prelungire. Este o măsură cu caracter preventiv.

- Primul argument este o creştere a riscului de intrare în ţară a unor persoane din zone cu o largă răspândirii a virusului.

- Este vorba despre opt zile de curs. Grija este de a-i feri pe copii de orice risc de contaminare.