30 ianuarie 2020: 168 de ani de la naşterea celui mai mare dramaturg român, Ion Luca Caragiale. ”Domnul Goe”, ”Vizită” şi ”Bubico”, printre celebrele schiţe scrise de el

Creatorul limbajului dramatic românesc, I.L. Caragiale, unul dintre clasicii literaturii române, alături de M. Eminescu şi I. Creangă, ne-a lăsat o operă cu particularităţi care o unicizează în contextul literaturii naţionale, dar şi universale, în care a ilustrat magistral, prin comicul de situaţii şi al personajelor care vorbesc o limbă aparte, specificul şi mecanismele parvenirii.

Ion Luca Caragiale, unul dintre clasicii literaturii româneşti şi cel mai important dramaturg, s-a născut la 30 ianuarie 1852, în localitatea Haimanale (în prezent se numeşte I.L. Caragiale – n.r.), din judeţul Dâmboviţa.

A fost elev al Gimnaziului ”Petru şi Pavel” din Ploieşti, iar studiile liceale au fost finalizate la Bucureşti. Ulterior, a absolvit cursurile Conservatorului de Artă Dramatică din Bucureşti, la Clasa de mimică şi declamaţie a lui Costache Caragiali, unchiul său (1868-1870).

A fost unul dintre scriitorii care au frecventat, în perioada 1877-1878, şedinţele societăţii culturale ”Junimea”, creaţiile sale dramaturgice fiind publicate în revista ”Convorbiri literare”, potrivit Dicţionarului scriitorilor români, apărut la editura Fundaţiei Culturale Române, 1995.

A lucrat de-a lungul anilor în multe instituţii. A fost copist la Tribunalul de Prahova, sufleur la Iaşi, în trupa lui Mihail Pascaly, sufleur şi copist la Teatrul Naţional din Bucureşti. A ocupat şi posturi ca revizor şcolar, funcţionar la Regia Monopolurilor Statului, profesor la liceul particular ”Sf. Gheorghe” din Bucureşti, director general al teatrelor (în stagiunea 1888-1889).

A debutat în gazetărie ion luca caragialela revista ”Ghimpele”, unde a realizat rubricile ”Varietăţi” şi ”Una-alta” (1873-1875) şi la ziarul ”Timpul” (1878-1881), a colaborat la numeroase publicaţii cu cronici dramatice, schiţe, traduceri: ”Albina Carpaţilor”, ”Convorbiri literare”, ”Epoca”, ”Literatura şi arta română”, ”Noua revistă română”, ”Românul”, ”Telegraful”, ”Tribuna”, ”Universul literar”, ”Viaţa nouă”.

În perioada mai-iunie 1877 a editat revista de umor în format de buzunar ”Claponul”, un ”Calendar al Claponului” (1878), ziarul ”Moftul român” (1893, împreună cu A. Bacalbaşa; 1901), publicaţia ”Vatra” (1901, împreună cu I. Slavici şi G. Coşbuc), precizează Dicţionarul scriitorilor români.

Creaţia lui Caragiale cuprinde piese de teatru, Momente şi schiţe, nuvele, majoritatea satirizând lumea Capitalei sau provinciei din perioada sfârşitului de secol XIX şi începutului de secol XX. Piesele sale de teatru sunt memorabile, fiind puse în scenă de nenumărate ori, la toate teatrele din ţară, unele fiind şi ecranizate.

Comedia în două acte ”O noapte furtunoasă”, scrisă în 1878, a avut premiera la 18 ianuarie 1879, la Teatrul Naţional din Bucureşti. A fost publicată în ”Convorbiri literare” în oct.-nov. 1879) şi este considerată o capodoperă a dramaturgiei româneşti.

Farsa într-un act ”Conu Leonida faţă cu reacţiunea” a fost publicată la 1 februarie 1880 şi a avut premiera la 16 aprilie 1912, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Comedia în patru acte ”O scrisoare pierdută” a fost publicată în 1884 şi a avut premiera la 13 noiembrie 1884, tot la Teatrul Naţional din Bucureşti. Succesul acestei comedii a depăşit aşteptările, o contribuţie deosebită având actorii din distribuţie — I. Petrescu (Trahanache), C. Nottara (Tipătescu), I. Niculescu (Caţavencu), A. Catopol (Farfuridi), Anton Leonteanu (Brânzovenescu), St. Iulian (Pristanda), N. Mateescu (Cetăţeanul turmentat), Aristizza Romanescu (Zoe). Caragiale a fost chemat de două ori la rampă pentru a primi aplauzele publicului. Piesa a avut după premieră 11 reprezentaţii consecutive.

Comedia în trei acte ”D-ale carnavalului” a fost publicată la 1 mai 1885 şi a avut premiera la 8 aprilie, acelaşi an. Drama ”Năpasta” a fost publicată în 1890, având premiera în acelaşi an, la 3 februarie. La 18 februarie 1890 Nicolae Iorga publica o cronică favorabilă pentru piesa ”Năpasta”, în ziarul ”Lupta”.

Primul volum al lui Caragiale, ”Teatru”, prefaţat de Titu Maiorescu, prin studiul său din 1885, ”Comediile d-lui I. L. Caragiale”, a apărut în cursul anului 1889.

Piesele lui Caragiale au fost puse în scenă şi în varianta teatru TV, în diferite perioade, cu diferite distribuţii.

Caragiale a mai scris studiul teatral ”Cercetarea critică asupra teatrului românesc” (1878), a tradus câteva lucrări dramatice din literatura universală (tragedia în versuri ”Roma învinsă” de Al. Parodi, reprezentată la Teatrul Naţional din Bucureşti la 21 mai 1878; ”La Camaraderie” de E. Scribe).

Între celebrele schiţe scrise de I.L. Caragiale amintim: ”Domnul Goe”, ”Vizită”, ”Bubico”, ”Tren de plăcere”, ”Petiţiune”, ”Căldură mare”, ”Un pedagog de şcoală nouă”, ”Ultima oră”, ”Inspecţiune”, ”High-life”, ”Telegrame”, ”Justiţie” etc. A creat celebrul personaj Mitică, prezent în multe dintre ”Momente şi schiţe”. Mare parte dintre schiţele lui Caragiale au fost ecranizate şi prezentate în emisiuni de divertisment de televiziune.

Ca nuvelist, Caragiale a scris proză de observaţie psihologică şi naturalistă (”O făclie de Paşti”, ”Păcat”, ”Două loturi”, ”În vreme de război”) şi fantastică (”La hanul lui Mânjoală”, ”Kir Ianulea”). A tradus din operele lui Mark Twain, Charles Baudelaire, Edgar Allan Poe ş.a., iar opera sa a fost, la rândul ei, tradusă în numeroase limbi.

În primăvara anului 1905 Ion Luca Caragiale s-a stabilit la Berlin, împreună cu familia, în urma decepţiilor din plan social şi cultural, care au culminat cu scandalosul proces al plagiatului (1901-1902) inventat de scriitorul obscur Caion (Constantin Al. Ionescu-Caion), referitor la piesa ”Năpasta”.

La 9/22 iunie 1912, I.L. Caragiale a murit la Berlin, în locuinţa din Schoneberg. Ioan Slavici a scris atunci necrologul „Un om mare”. La 27 iunie 1912, rămăşiţele pământeşti au fost depuse în cavoul capelei din cimitirul Erster Schoneberger Friedhof în prezenţa familiei şi a prietenilor Barbu Ştefănescu Delavrancea şi Alexandru Vlahuţă.

La 1 septembrie 1912, Ministerul de Interne din România a deschis un credit de 22.000 lei pentru aducerea trupului lui Caragiale în ţară şi pentru înmormântare. La 18 noiembrie acelaşi an, sicriul cu rămăşiţele mortuare a fost adus în ţară şi depus la biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti. Patru zile mai târziu, la 22 noiembrie, a fost reînhumat la Cimitirul Bellu din Bucureşti, în apropiere de mormintele poeţilor Mihai Eminescu şi George Coşbuc.

A fost ales membru de onoare post-mortem al Academiei Române la 28 octombrie 1948.

Sursa: www.ziarulunirea.ro