Potrivit tradiţiilor, pe data de 20 decembrie, românii taie porcul şi se pregătesc de Crăciun. Acest ritual poartă numele de Ignat. Potrivit calendar ortodox, în această zi este sărbătorit Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul. Ignat 2019: tradiţii şi obiceiuri.
Tăierea porcului trebuie realizată pe lumină, deoarece tradiţia spune că numai lumina poate ţine la distanţă spiritele rele, în timpul procesului de sacrificare.
Carnea porcului este destinată preparării produselor ce urmează să fie consumate de la Crăciun şi până la Bobotează. În tradiţia populară, porcul este sacrificat ca simbol al întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la Solstiţiul de iarnă.
În tradiţa vechilor daci, locul ales pentru tăierea porcului trebuie supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu apă sfinţită, pentru a îndepărta duhurile necurate.
În această zi este interzis să faci alte munci cum ar fi: spălatul, cusutul sau măturatul casei. Conform obiceiului, sacrificarea porcului nu poate fi începută înainte de ivirea zorilor şi nici nu poate depăşi apusul soarelui. Tăierea porcului este singura activitate permisă în ziua de Ignat.
Tradiţia populară spune că femeia, de obicei, se ocupă de tranşarea cărnii, dar numai după ce bărbatul face semnul crucii cu cuţitul asupra porcului sacrificat, zicând: „Tatăl nostru. Să-l mâncaţi sănătoşi”.
Cu toate că Ignatul pică mereu în plin post, oemanii nu se feresc să ducă tradiţia până la capăt şi să prepare pomana porcului. Conform tradiţiei, friptura se serveşte cu mămăligă, dar şi cu murături. De obicei, masa se aşază în curte. Se mănâncă în picioare şi se bea ţuică fiartă.
Sursa: www.a1.ro