Procurorul şef al DIICOT, Felix-Oliver Bănilă, a susţinut vineri o declaraţie de presă la sediul instituţiei, în cazul adolescentelor dispărute la Caracal.

 

Şeful DIICOT a anunţat, cu această ocazie, că Gheorghe Dincă este urmărit penal pentru alte două infracţiuni de viol, persoanele vătămate nefiind Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu.

 

În plus, DIICOT a pus sechestru pe averea lui Dincă, fiind impuse măsuri asiguratorii pentru cele trei case deţinute de acesta în Caracal şi pentru patru autoturisme.

 

Felix-Oliver Bănilă a precizat, de asemenea, că ”în curtea inculpatului au mai fost descoperite fragmente osoase într-o groapă săpată”.

 

Principalele declaraţii:

 

„DIICOT aduce la cunoştinţa opiniei publice următoarele.

 

-  Organele judiciare au fost sesizate prima dată pe 15 aprilie despre faptul că pe 14 aprilie, Luiza a plecat în mod voluntar din comuna sa, către Caracal, însă nu s-a mai întors la domiciliu. Existând indicii ale comiterii infracţiunii de trafic de persoane, după ce bunicul său a fost apelat de un bărbat necunoscut, cauza a fost declinată către DIICOT Craiova.

 

- La 5 iunie 2019 a fost constituit un dosar penal în care, în raport de împrejurări, de apeluri, de cele comunicate de autorul sesizării (...), s-a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru trafic de persoane.

 

- Organele judiciare au fost sesizate şi în iulie 2019. Mama Alexandrei a anunţat că fiica sa a dispărut de acasă. La 25 iulie 2019 a fost constituit un dosar penal. În aceeaşi zi, poliţia mun.Caracal a fost apelată în mod repetat prin 112 de către o minoră care a raportat că un bărbat necunoscut a răpit-o, violat-o.

 

- În vederea aflării unde e ţinută victima au fost făcute investigaţii. Cu ocazia efectuării percheziţiilor judiciare au fost descoperite în curtea lui Dincă urmele incinerării. Au fost ridicate fragmente osoase, 21 de dinţi, bijuterii.

 

- În aceeaşi curte a fost găsit şi un Renault Megane în care au fost descoperite, printre altele, un cercel recunoscut de mama victimei. Medicii de la medicină legală au precizat că fragmentele osoase sunt de natură umană.

 

- La nivelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt s-a constituit un dosar penal pentru omor calificat. Pe 26 iulie, existând indicii că faptele din ambele dosare ar fi fost comise de aceeaşi persoană, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a declinat dosarul la DIICOT Craiova şi s-a dispus reunirea dosarelor. În dosarul reunit s-a dispus extinderea urmăririi penale sub aspectul traficului de minori.

 

- Dincă nu a dorit la început să facă declaraţii, a mai precizat oficialul DIICOT, care prezintă situaţia dispariţiei a două adolescente în Caracal.

 

- „Inculpatul a fost arestat preventiv şi în 28 iulie s-a dispus extinderea urmăririi penale pentru trafic de persoane, viol. Fiind reaudiat în prezenţa aceluiaşi avocat, el a recunoscut că le-ar fi ucis pe cele două fete şi că s-ar fi preocupat să scape de cadavre. Nu a recunoscut că le-ar fi violat şi nici acuzaţiile de trafic de persoane şi de minori.”

 

- „Ca urmare a declaraţiilor luate, s-a dispus începerea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii a două infracţiuni de viol, în raport de alte două persoane vătămate decât cele precizate anterior” (n.r – Alexandra Măceşanu şi Luiza Melencu).

 

- La 27 iulie 2019 s-a dispus efectuarea unei analize genetice, prelevate şi/sau ridicate din autoturismul inculpatului. În 31 iulie 2019 s-a făcut o altă analiză genetică cu privire la probe biologice de pe mâinile inculpatului şi din autoturismul său. La aceeaşi dată, s-a făcut o analiză pentru detectarea comportamentului simulat al suspectului. Asta s-a dispus şi în cazul mamei şi bunicului Luizei Melencu.

 

- S-a dispus şi expertizarea psihologică a inculpatului. Având în vedere complexitatea cazului, procurorul-şef al DIICOT a dispus preluarea dosarului la structura centrală a instituţiei.

 

- S-a dispus efectuarea percheziţiei informatice şi domiciliare, analizele fiind efectuate cu cea mai mare minuţiozitate specifică. Încă din ziua preluării cauzei, au fost delegaţi să asigure suport tehnic în activitatea de căutare, descoperire, prelevare şi sigilare de probe şi lucrători de la Institutul de Criminalistică.

 

- Pe 2 august 2019, în curtea inculpatului au fost identificate şi alte urme de natură umană. În timpul aceleiaşi zile, a indicat locul în care a indicat locul în care a aruncat telefonul Alexandrei Măceşanu, care a fost găsit.

 

- În 3 august 2019, a fost primit de la INML un prim raport genetic din care rezulta profilul genetic al unei singure persoane - a Alexandrei Măceşanu. Activităţile de cercetare la faţa locului au continuat o lună, iar în 5 august inculpatul a revenit asupra celor declarate privitoare la Luiza, declarând că ar fi procedat ca în cazul celeilalte victime.

 

- Inculpatul a condus organele pe DN6, fiind descoperite mai multe fragmente osoase, iar medicul legist a confirmat că sunt cel mai probabil de natură umană. Ulterior, la 13 august, INML a comunicat că după examinarea antropologică, faptul că fragmentele provin de la o altă persoană, de sex feminin, cu vârsta între 15 şi 19 ani, alte faţă de cele descoperite acasă.

 

- În urma examinării unor probe din zona lizierei, nu s-a putut identifica niciun profil ADN. Procurorii au reiterat INML dispoziţia de efectuare în continuare a expertizei genetice a probelor descoperite la faţa locului.

 

- La domiciliul inculpatului, procurorii au procedat la audierea a numeroase persoane în calitate de martori. 

 

- S-au efectuat cercetări şi pentru neglijenţă în serviciu. La 26 august 2019 s-a dispus declinarea cauzei la Parchetul de pe lângă ÎCCJ. În curtea inculpatului au mai fost descoperite fragmente osoase într-o groapă săpată.

 

- Tot în 7 august 2019 s-a dispus stabilirea profilului genetic al unei persoane din anturajul inculpatului. În 28 august 2019, au fost dispuse noi expertize cu privire la fragmentele osoase şi textile carbonizate: fermoare, cleme, agrafe de păr, nasturi. La aceeaşi dată, s-a dispus şi efectuarea unei constatări fizic-chimice.

 

- Cercetarea a fost finalizată în 29 august.

 

- INML a transmis un rapot final în ceea ce o priveşte pe Alexandra rezultă că profilul ADN unic aparţine unei persoane de sex feminin. Ea este Măceşanu Alexandra, cu o probabilitate de 99,9%. În 5 septembrie s-au dispus efectuarea de verificări suplimentare, în vederea identificării persoanelor în cauză, pe baza rămăşiţelor din lizieră şi din curte.

 

- În vederea clarificării cauzei şi a stabilirii de eventuali participanţi, la data de 7 august 2019, a fost emis ordin european de anchetă în Italia vizând firmele deţinute de Dincă, de soţie şi de copiii acestora, precum şi comisie rogatorie pentru SUA. S-a dispus comunicarea datelor de conturi bancare, istoricul asociat administrator conturilor deţinute de soţia sa, de inculpat, fiii, fiica şi ginere.

 

S-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului conturilor, a patru maşini şi a bunurile imobile - trei. Cauza în discuţie e complexă şi dorim să asigurăm opinia publică că DIICOT şi autorităţile implicate o tratează cu maximă responsabilitate şi cu stricta respectare a măsurilor din codul penal.”

 

Familia Alexandrei Măceşanu a fost, joi, la DIICOT, după ce luni părinţii fetei au refuzat să predea buletinul, în urma raportului INML care arăta că în proporţie de 99,93% AND-ul din oasele şi dinţii din butoiul din curtea lui Gheorghe Dincă apaţine fiicei lor. În acelasi timp, joi si Gheorghe Dincă a fost audiat la sediul IGPR timp de mai multe ore.

 

Părinţii Alexandrei nu pot accepta că fata a fost ucisă

 

După ce Gheorghe Dincă a declarat că a ucis-o pe Alexandra, părinţii au cerut să vadă expertiza rămăşiţelor descoperite de anchetatori într-un butoi din curtea suspectului. Mama Alexandrei a relatat că la DIICOT le-au fost prezentate documentele legate de cazul Caracal.

 

Rezultatele au indicat profilul genetic al fetei, însă bieţii părinţi nu pot accepta că fata lor nu mai este în viaţă.

 

Conform procedurii, procurorii le-au cerut să le predea actul de indentitate al Alexandrei, ca să întocmească certificatul de deces, dar mama şi tatăl ei au refuzat.

 

Despre suspectul principal, Dincă a fost adus de la sfârşitul săptămânii în Bucureşti, unde a fost pus faţă în faţă cu profilerul Poliţie Române, un specialist antrenat de FBI să intre în mintea criminalilor.

 

 

 

 

Sursa: www.stirileprotv.ro