Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informează contribuabilii asupra unei posibile fraude. Persoanele fizice recepţionează sms-uri sau email-uri în care sunt informate că pot primi bani de la ANAF. Persoanele sunt sfătuite astfel să acceseze un site, la care este disponibil un formular în care sunt solicitate, în numele ANAF, date personale, inclusiv date ale conturilor şi PIN-urile acestora.

 

ANAF îi sfătuieşte însă pe contribuabili să nu acceseze site-ul din sms-urile primite şi, totodată, reaminteşte că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu transmite informaţii nesolicitate prin sms, iar portalul oficial al instituţiei este www.anaf.ro.

 

 

 

 

Sursa: www.profit.ro