Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, spune că suspiciunea sa este aceea că angajaţilor spitalului Săpoca le-a fost teamă să intervină în momentul atacului în urma căruia cinci pacienţi au fost ucişi, în condiţiile în care secţia în care s-a produs incidentul nu are nevoie de personal de supraveghere, acolo nefiind internaţi pacienţi violenţi. Pintea spune că aşteaptă propuneri de la medici privind modificări legislative pentru ca astfel de cazuri să nu se repete, dar şi că vrea „upgradarea” rolului Consiliilor de Administraie ale unităţilor medicale.

 

Sorina Pintea a explicat luni seară, că în salonul în care un pacient a atacat cu un stativ metalic mai mulţi bolnavi erau internaţi pacienţi cu multiple comorbidităţi, „mai mult de paleaţie, nu neapărat de zona psihiatrică”. Ea a spus că vrea să vadă „foarte clar cum au fost internaţi acei pacienţi” şi că niciunul dintre cei atacaţi nu era imobilizat, ci erau sedaţi, dar „nu au avut nicio şansă”.

 

Ministrul Sănătăţii a afirmat că în momentul atacului „nu se afla nimeni în preajmă” şi că „nu este vorba de un minut”.

 

„Nu cred că nu s-au auzit zgomote deloc, pentru că uşile celor două saloane erau deschise”, a afirmat Pintea, arătând că distanţa dintre salonul în care s-a produs atacul şi camera asistentelor este de 15 metri.

 

Ea a precizat că i se pare „imposibil ca în liniştea nopţii să nu se fi auzit nimic”, având în vedere că paturile sunt din metal şi este imposibil să nu se fi atins stativul metalic de paturi.

 

„Relatările au fost mai mult sau mai puţin corecte. Nu cred în varianta minutului”, a afirmat Pintea.

 

Ea a menţionat că secţia nu este una „cu potenţial periculos” şi nu avea personal de supraveghere, iar doi muncitori de supraveghere se aflau în apropiere şi aceştia au fost chemaţi când asistentele au auzit ţipete.

 

„Acolo nu era nevoie de personal de supraveghere”, a spus Pintea. Ea a precizat că, după atac, bărbatul care a ucis a mai fugit aproximativ 80 de metri şi că acesta a fost imobilizat de către poliţiştii care se aflau acolo pentru a aduce un alt pacient.

 

În acest context, ministrul Sănătăţii a afirmat că suspectează că asistentelor le-a fost teamă să intervină.

 

„El a atacat, dar nimeni nu a auzit nimic. Or, noaptea, în linişte, auzi orice zgomot. Suspiciunea mea este că li s-a făcut frică.  Repet, este o suspiciune. Nu a reieşit aşa din declaraţii. (...) A fost foarte interesant, dai telefon la 112, chemi muncitorii de supraveghere. E o chestiune pe care probabil anchetatorii o vor desluşi, pot să înţeleg că le-a fost frică, sunt convinsă că a deschis una dintre ele uşa, a văzut ce se întâmplă şi a chemat după ajutor, dau finalul e tragic”, a spus ministrul.

 

Ea a precizat că plângerea pe care o va depune este pentru neglijenţă în serviciu, nerespectarea sarcinilor din fişa postului.

 

Ministrul Sănătăţii a spus că agresorul a declarat că a avut anterior o altercaţie cu un alt pacient, dar ea suspectează că acesta a fost deranjat de faptul că alături de el, în pat, a fost pus un alt pacient, deşi iniţial el a fost de acord cu acest lucru, fapt consemnat oficial în documentele spitalului.

 

„Nu era în regulă să fie cazat în pat cu alt pacient, părerea mea este că a fost deranjat”, a spus Pintea.

 

În ceea ce priveşte numărul angajaţilor spitalului de la Săpoca, Sorina Pintea a pus că „personalul este la limita minimă în anumite secţii şi peste medie în alte secţii”, arătând că sunt angajate 88% din numărul de asistente prevăzut în norma spitalului şi că mai este nevoie de medici în unitatea sanitară.

 

„Prea de multe ori folosim «nu mă lasă Ministerul» încercând să acoperim neputinţa noastră uneori”, a spus Pintea, arătând că nu se poate spune că spitalul nu are medici din cauză că nu sunt bani pentru salariile acestora, întrucât salariile medicilor se asigură din contractul pe care spitalul îl are pentru servicii medicale.

 

„A fost pur şi simplu o neglijenţă care trebuie pedepsită”, a spus ministrul.

 

Sorina Pintea a arătat că aşteaptă propuneri din partea medicilor, astfel încât să se poată face modificări legislative, dar şi că vor fi „upgradate” regulile privind funcţionarea Consiliilor de Administraţie ale spitalelor, despre care a spus că de multe ori au un rol doar în angajarea managerilor unităţilor sanitare.

 

„Pot să vă promit că voi lua măsuri astfel încât să se respecte legea şi pot să vă asigur că vizavi de acest caz tot ce este corect va fi făcut”, a spus Pintea, întrebată dacă poate promite că incidente ca acela de la Săpoca nu se vor mai întâmpla.

 

Cinci persoane au murit şi opt sunt rănite, după ce un bărbat de 38 de ani, cu sevraj etilic, a atacat cu stativul de la perfuzii pacienţii din două saloane ale Spitalului de Neuropsihiatrie Săpoca, judeţul Buzău.

 

 

 

 

Sursa: www.news.ro