Nicolae Moga a demisionat astăzi din funcţia de ministru de Interne, ca urmare a evenimentelor din Caracal
Ministrul a făcut aceste declaraţii chiar înainte de şedinţa CSAT.
Conform procurorului şef adjunct al DIICOT, Giorgiana Hosu, pe 25 iulie, în jurul orei 12,00, la domiciliul său din Caracal, Gheorghe Dincă ar fi ucis-o pe Alexandra, în vârstă de 15 ani, pe care anterior o răpise în scopul exploatării sexuale, o sechestrase şi o violase.
În cadrul anchetei, inculpatul Gheorghe Dincă a recunoscut că a ucis-o pe Alexandra Măceşanu, atunci când a surprins-o cu telefonul în mână, şi ulterior i-a incinerat corpul, iar cu privire la cea de-a doua fată, Luiza Melencu, de 18 ani, există indicii că a săvârşit acelaşi gen de infracţiuni.
Potrivit procuroarei Hosu, Institutul Naţional de Criminalistică al Poliţiei Române a transmis raportul privind expertiza genetică judiciară parţială din care reiese că la locul faptei au fost identificate atât profilul genetic al victimei, cât şi al inculpatului.
″În cenuşa aflată într-un butoi metalic, prin cernere, au fost identificate mai multe fragmente de oase calcinate şi dinţi de natură umană. Alături de aceste fragmente au fost găsite trei inele, un lănţişor, alte două fragmente de lănţişoare, o bucată metalică de formă dreptunghiulară, precum şi o bucată similară unei monturi de inel ce prezentau urme de ardere. În autoturismul inculpatului a fost găsit, de asemenea, un cercel. Aceste bijuterii au fost recunoscute de mama minorei ca aparţinând fiicei sale”, a mai afirmat, duminică seara, procurorul DIICOT Craiova, potrivit Agerpres.
Anchetatorii au început, luni, să reconstituie faptele comise de inculpat, iar primul loc în care l-au dus a fost în zona Corabia, pe malul Dunării, unde acesta a indicat că ar fi dus prima victimă.
Alexandra Măceşanu, o fată de 15 ani din comuna Dobrosloveni, judeţul Olt, a dispărut, miercuri, 24 iulie, după ce a plecat spre municipiul Caracal cu o maşină “la ocazie”.
Minora a sunat de trei ori la numărul de urgenţă 112, spunând că a fost sechestrată de un bărbat, însă autorităţile nu au reuşit să identifice locul în care se afla. Anchetatorii au început percheziţia domiciliară la locuinţa bărbatului de 66 de ani vineri dimineaţa, la circa 19 ore de la apelul fetei.
Luiza Mihaela Melencu, de 18 ani, din comuna doljeană Dioşti, a dispărut la mijlocul lunii aprilie, după ce a spus familiei că va merge la Caracal pentru a scoate bani de la un bancomat.
Sursa: www.stirileprotv.ro