Un bărbat de 34 de ani a fost găsit mort, duminică seară, lângă una dintre scenele amplasate pentru festivalul Neversea, de la Constanţa, cazul fiind cercetat, la ora transmiterii acestei ştiri, de poliţiştii constănţeni, transmite MEDIAFAX.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, un voluntar SMURD a descoperit duminică, în jurul orei 21.15, în perimetrul festivalului Neversea, o persoană inconştientă.
„La faţa locului a sosit imediat echipajul de prim ajutor, care a început protocolul de resuscitare. Bărbatul, în vârstă de 34 de ani, nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul”, au precizat sursele citate.
Bărbatul decedat este din Bucureşti.
Trupul bărbatului urmează să fie transportat la morgă, pentru ca medicii legişti să determine cauzele exacte ale decesului.
Ancheta a fost preluată de IPJ Constanţa, care a deschis în cauză un dosar penal. Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit faptul că bărbatul nu a fost victima unei violenţe, neavând nicio urmă vizibilă pe corp.