Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a început verificarea averii primarului municipiului Iaşi, după ce ReporterIS.ro a publicat o serie de anchete privind afacerile imobiliare ale familiei acestuia, inclusiv o tranzacţie efectuată pe numele fiului său, când avea doar 11 luni.
Investigaţia a început în urma unei autosesizări, au declarat pentru G4Media.ro surse din instituţie.
Publicaţia ReporterIS.ro a scris miercuri că Mihai Chirica este beneficiarul unei tranzacţii imobiliare de 250.000 de euro făcute pe numele copilului său de 11 luni, reprezentat de bunica pensionară. Familia primarului a cumpărat un teren de 836 mp în cartierul ieşean Sărărie, la 100 m de Bolta Rece, iar tranzacţia s-a făcut pe numele fiului său, care la acea dată avea 11 luni. Curator a fost mama primarului, de 74 de ani, şi care are o pensie cumulată cu soţul său de 500 de euro.
Achiziţiile imobiliare din ultimul deceniu ale lui Mihai Chirica se ridică la o valoare reală, în momentul achiziţiilor de aproape 700.000 de euro. În tot acest timp, veniturile primarului au fost de 10 ori mai mici, mai arată investigaţia citată. Ulterior, primarul Mihai Chirica a recunoscut tranzacţia imobiliară pe numele fiului său şi a explicat provenienţa banilor.
Primarul Iaşului, Mihai Chirica, şi-a modificat declaraţia de avere în 12 iunie, la o zi după ce presa locală a dezvăluit că fiul său a achiziţionat, la doar 11 luni, o proprietate în valoare de un sfert de milion de euro, potrivit Newsweek.ro.
În noua declaraţie de avere, postată pe pe site-ul instituţiei pe care o conduce o nouă declaraţie de avere, apare şi proprietatea de un sfert de milion de euro a fiului său, dispar nişte sume de bani declarate anterior a fi obţinute drept cadouri la nuntă şi la botezul copilului şi mai aflăm că salariul primarului a crescut semnificativ faţă de cel declarat anul trecut.
Conform noii declaraţii de avere, Chrica deţine două terernuri, unul de 1.400 de mp, achiziţionat în 2004, la Bârnova (comună aflată în zona metropolitană a Iaşului, care s-a dezvoltat imobiliar în ritm accelerat, în ultimii ani), şi un teren de 4.200 de mp, cumpărat în 2008, în localitatea Neagra Sarului, în judeţul Suceava.
În ceea ce priveşte imobilele pe care le deţine, Chirica declară casa de locuit care fi fost achiziţionată, în 2019, de bebeluşul familiei, precum şi două apartamente, cumpărate în 2011 şi 2012, în Iaşi.
Edilul nu declară bani în conturi, nici maşini, dar spune că are datorii la bancă, de 20.000 de euro, şi alţi 112.500 de lei,către o persoană privată, datorii care apar şi în declaraţii de avere mai vechi. Precedenta declaraţie de avere fusese postată în urmă cu un an şi jumătate, potrivit sursei citate.