Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a publicat un proiect de ordonanţă în care se precizează că agenţii pot să cumpere bunuri sau servicii în scopuri de testare, dacă e necesar, sub o altă identitate.
Conceputul poartă denumirea de „mystery shop” şi este un instrument prin care companiile private îşi evaluează serviciile pentru clienţi. Mystery shopping-ul poate fi folosit în orice industrie, cele mai frecvente fiind magazine cu amănuntul, hoteluri, cinematografe, restaurante, lanţuri fast-food, bănci, benzinării, reprezentanţe auto, industria imobiliară şi unităţi sanitare.
Potrivit Startupcafe.ro, ANPC doreşte prin această ordonanţă să înăsprească pedepsele în cazul în care o bancă sau un comerciant încearcă să inducă în eroare clienţii, să introducă „mystery shopping” în achiziţia de bunuri şi servicii de către autoritate şi să stabilească modul de avertizare al produselor alimentare provenite din ţări extracomunitare.
„Prin proiect se doreşte modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, în sensul modificării regimului sancţionator precum şi instituirea unor norme care să protejeze consumatorii la achiziţionarea de produse astfel încât să nu fie afectate viaţa, sănătatea sau interesele economice ale acestora.
De asemenea, se propune modificarea Legii nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană privind protecţia consumatorilor, OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori, Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele încheiate între profesionişti şi consumatori, în sensul modificării regimului sancţionator”, se arată în proiectul ANPC.
De asemenea, ANPC propune noi amenzi pentru utilizarea de către comercianţi a unor practici comerciale incorecte. Amenzile ar putea fi de: până la 3% din cifra de afaceri, pentru utilizarea practicilor comerciale incorecte; până la 4% din cifra de afaceri, pentru utilizarea practicilor comerciale înşelătoare; până la 3% din cifra de afaceri, pentru utilizarea practicilor comerciale agresive.
Sursa:www.greatnews.ro