Noaptea de 7 spre 8 ianuarie 2019 a fost cea mai friguroasă noapte din această iarnă. În foarte puţin zone din ţară temperaturile au trecut peste pragul gerului. Cea mai joasă temperatură s-a înregistrat la Obârşia Lotrului, în Vâlcea: minus 23 de grade. Frigul va fi prezent şi pe parcursul zilei de marţi.
La Târgu Lăpuş, în Maramureş, au fost minus 22 de grade în cursul nopţii de luni spre marţi, iar la Stâna de Vale, în Bihor, minus 21 de grade.
Cea mai ridicată temperatură s-a înregistrat la Constanţa, minus 4 grade.
În Bucureşti, au fost minus 10 grade spre dimineaţă. Frig va fi şi pe parcursul zilei de marţi, spun meteorologii.
Noaptea de marţi spre miercuri va aduce ninsori în aproape toate regiunile României, mai puţin în partea de sud-est, unde va predomina lapoviţa.
Precipitaţiile vor lua o scurtă pauză pe parcursul zilei de marţi, dar seara, ninsorile slabe vor apărea în vest, centru şi nord. Ele vor continua miercuri în jumătatea de vest a ţării, apoi, se vor extinde treptat şi în restul zonelor, cu excepţia celei de sud-est, unde vor fi ploi şi lapoviţă.
Vremea se mai încălzeşte abia pe finalul săptămânii, când temperaturile se vor situa în jurul pragului de îngheţ, cu maxime între -2 şi 6 grade Celsius. Va continua să ningă în zonele de munte, dar şi răzleţ în sud şi sud-est, dar temperaturile vor fi mai ridicate.
Un val de aer rece a intrat în peninsula Balcanică şi aduce ninsori, vânt puternic şi temperaturi extrem de scăzute până pe 9 ianuarie.
Cea mai rece noapte a acestui an. Cum va fi vremea în zilele următoare
8 ianuarie 2019
- citeşte totul despre:
- frig,
- ger,
- romania,
- inghet,
- temperaturi
(296 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Soţia şi copiii lui Gheorghe Dincă au ajuns joi la sediul DIICOT pentru audieri / Îmbrânceli între familia acestuia şi jurnalişti
(22 august 2019)
74 vizualizări
Peste 30.000 de angajaţi MAI, mobilizaţi în timpul campaniei electorale, 50.000 în ziua alegerilor
(2 octombrie 2014)
95 vizualizări
Vecina care a sunat la 112 pentru Cristina Ţopescu: ”Fiţi DECENŢI! Nu aţi cunoscut-o!”
(13 ianuarie 2020)
277 vizualizări
Lucrezi la calculator? Angajatorul este obligat să iţi plătească controalele oftalmologice
(12 mai 2015)
174 vizualizări
Modificari legislative propuse pentru motocilistii din Romania
(25 august 2017)
164 vizualizări
Două persoane surprinse de o avalanşă în Munţii Bucegi!
(23 ianuarie 2021)
61 vizualizări
1.215 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(11 august 2020)
82 vizualizări
ÎCCJ: Persoanele care au dobândit titlul de doctor după 1 ianuarie 2010 au dreptul la sume compensatorii
(27 noiembrie 2016)
49 vizualizări
Românii care merg cu avionul în Canada după 1 decembrie au nevoie de autorizaţie electronică de călătorie
(15 noiembrie 2017)
254 vizualizări
Cod Portocaliu de ploi şi vijelii puternice în aproape toată ţara, valabil de astăzi de la ora 14 până mâine dimineaţă.
(25 iunie 2021)
214 vizualizări
Persoanele vaccinate cu Johnson&Johnson ar putea avea nevoie de un rapel cu un alt vaccin
(28 iunie 2021)
42 vizualizări
Zeci de magistraţi acuzaţi de corupţie
(15 august 2013)
140 vizualizări
Şcolile din Capitală vor fi închise vineri din cauza vremii
(21 martie 2018)
80 vizualizări
Care este limita de alcoolemie pentru contravenţie în România
(29 septembrie 2021)
89 vizualizări
9.799 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(11 noiembrie 2020)
109 vizualizări
Comisia Europeană verifică situaţia construcţiei de autostrăzi din România
(14 aprilie 2015)
93 vizualizări
Un proiect de lege ar putea să scape de stres jumătate din populaţia ţării. Ce avantaj ar putea câştiga cei care primesc cea mai banală amendă
(6 mai 2018)
60 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
Casa mitropolitului Dosoftei adăposteşte cel mai vechi manuscris românesc datat
Publicat la data de 5 noiembrie 2026
-
Lăsatul secului pentru Postul Crăciunului. Ce trebuie să faci în această zi
Publicat la data de 11 noiembrie 2026
-
Culoarea aceea roz care refuză să fie banală
Publicat la data de 4 noiembrie 2026


























