Prin achiziţionarea acestor trei noi sisteme, se finalizează etapa I de înzestrare cu sistemul Patriot, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul oficial al Armatei Române.

 

Cele patru instalaţii militare urmează să intre în dotarea Forţelor Aeriene Române, începând cu a doua parte a anului 2019, primul sistem fiind planificat pentru operaţionalizare la jumătatea anului 2020.

 

Militarii care vor deservi sistemele PATRIOT vor începe programul de instruire în SUA, începând cu luna martie 2019, conform informaţiilor oferite de Armata Română.

 

 „Prin evoluţia din acest an a programelor esenţiale de înzestrare, România are şanse reale de a atinge pragul de două procente din PIB alocate bugetului Apărării, pentru al doilea an consecutiv.”, se arată în comunicat.

 

România achiziţionează cel mai  recent model Patriot aflat în serviciu, testat în luptă şi utilizat de armata S.U.A. – sistemul PAC 3 +, ce include componente de ultimă generaţie, proiectate până la nivelul anului 2017.

 

Este menţionat şi faptul că 15 ţări se bazează pe sisteme Patriot pentru a-şi proteja cetăţenii şi forţele armate, printre care se numără Statele Unite, Germania, Grecia, Olanda, Spania, Polonia şi Suedia.

 

 

 

Sursa: www.biziday.ro