Un bărbat din Suceava a fost condamnat la 225 de ani de închisoare, sentinţa fiind una definitivă după renunţarea acestuia la calea de atac. Întemniţat la Penitenciarul Iaşi, deţinutul va ispăşi pedeapsa maximă prevăzută de legea penală română, respectiv 30 de ani de închisoare.
„Instanţa ia act de manifestarea de voinţă a petentului condamnat Rusu Ovidiu, deţinut în Penitenciarul Iaşi, de renunţare la judecarea contestaţiei la executare. Obligă petentul condamnat să plătească statului suma de 250 de lei cheltuielile judiciare avansate în cauză", au arătat magistraţii din cadrul Judecătoriei Iaşi
În primăvara acestui an, Ovidiu Rusu a fost condamnat de judecătorii din Suceava, care au admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi l-au pedepsit pe acesta pentru tăinuire la pedeapsa de trei ani de închisoare, dar au contopit pedepsele anterioare şi au aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de zece ani de închisoare, la care au adăugat un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite, de 225 de ani, 272 de luni şi 1.395 de zile închisoare, respectiv 93 de ani, zece luni şi cinci zile de închisoare.
La final, pedeapsa aplicată lui Rusu a fost de 30 de ani de închisoare, pedeapsa maximă admisă de legislaţia din România.
Condamnare record în România! A primit 225 de ani de închisoare
8 iulie 2018
- citeşte totul despre:
- suceava,
- inchisoare,
- penitenciar,
- suceava,
- pedeapsa
(1117 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Poliţist de la BCCO, bătut în plină stradă!
(20 februarie 2021)
327 vizualizări
Spitalul „Marie Curie” va fi extins. Planul Ministerului Sănătăţii pentru modernizarea spitalelor
(25 august 2016)
64 vizualizări
Grădiniţa, cu toate cele trei grupe, devine obligatorie pentru toţi copiii
(12 martie 2019)
64 vizualizări
Radu Mazăre rupe tăcerea: ”Voi supravieţui în puşcarie”
(21 mai 2019)
128 vizualizări
Preţul fondurilor europene? Mihai Viteazul eliminat din centrul Oradei
(15 mai 2019)
227 vizualizări
70 de cauze ale Revoluţiei Române pe rolul CEDO. Când se va pronunţa Curtea
(28 martie 2016)
300 vizualizări
Ministerul Sănătăţii: Vaccinul antigripal nu mai există pe stoc la niciun producător
(22 ianuarie 2020)
111 vizualizări
Tornade în judeţul Galaţi. Gospodării şi străzi inundate în mai multe localităţi. VIDEO
(23 iunie 2018)
104 vizualizări
Opt autoturisme şi mai multe obiecte de lux, confiscate de la cămătari şi proxeneţi
(24 martie 2021)
162 vizualizări
SRI avertizează că a identificat un nou atac informatic, ce vizează soluţiile de internet banking prin browser. Virusul extrage parolele de acces şi datele bancare. Vizaţi sunt clienţii din România, SUA, Canada şi Grecia.
(28 aprilie 2020)
190 vizualizări
Cod roşu de inundaţii în şase judeţe! Doi oameni şi-au pierdut viaţa
(3 iunie 2016)
86 vizualizări
3.252 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(14 decembrie 2020)
161 vizualizări
În ce condiţii pot fi deschise şcolile în România/ Ce se întâmplă în Marea Britanie, Franţa şi Germania
(26 ianuarie 2021)
119 vizualizări
Ponta ar putea sigura interimatul la Finanţe până la adoptarea noului Cod Fiscal
(20 martie 2015)
54 vizualizări
"Marius Nasta" este plin şi nu mai face internări. Medic: Niciodată nu am ajuns la capacitate maximă. Nu ne aşteptam la asta, e critic!
(20 iunie 2020)
627 vizualizări
Declinul demografic a accelerat în decembrie 2018, din cauza creşterii mortalităţii
(11 februarie 2019)
51 vizualizări
CFR Călători implementează plata cu cardul direct în tren. Care sunt trenurile care beneficiează de noua soluţie
(23 august 2021)
44 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026





















.jpg)




