Judecătorii Curţii Constituţionale au stabilit printr-o decizie adoptată recent că şi concubinii sau foştii concubini ai unui suspect sau inculpat ar trebui să aibă dreptul să refuze audierea ca martori. Astfel, CCR subliniază că în cazul audierilor din procesele penale, concubinii ar trebui să aibă acelaşi statut ca soţii.
Problema de drept a fost soluţionată după ce CCR a admis o excepţie de neconstituţionalitate vizând literele a) şi b) ale alineatului 1 al articolului 117 din Codul de procedură penală.
Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art.117 alin.(1) lit.a) şi b) din Codul de procedură penală se referă la următorul paragraf: „Au dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor următoarele persoane:
a) soţul, ascendenţii şi descendenţii în linie directă, precum şi fraţii şi surorile suspectului sau inculpatului;
b) persoanele care au avut calitatea de soţ al suspectului sau al inculpatului.”
În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art.117 alin.(1) lit.a) şi b) din Codul de procedură penală, care exclude de la dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, este neconstituţională.
În motivarea deciziei sale, Curtea a constatat că, deşi legislaţia procesual penală română se numără printre cele care au creat un privilegiu de refuz al audierii pentru anumite categorii de persoane, legiuitorul român nu a reglementat acest drept într-o manieră clară, accesibilă şi previzibilă, întrucât categoriile de beneficiari nu sunt clar delimitate, fiind încălcate dispoziţiile art.1 alin.(5) din Constituţie.
Totodată, Curtea a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art.117 alin.(1) lit.a) şi b) din Codul de procedură penală, care exclude de la dreptul de a refuza să fie audiate în calitate de martor persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi, în cazul în care convieţuiesc ori nu mai convieţuiesc cu suspectul sau inculpatul (concubinii/foştii concubini ai suspectului sau inculpatului), este neconstituţională, întrucât aduce atingere dispoziţiilor art.16 alin.(1) privind egalitatea cetăţenilor în faţa legii raportat la art.26 alin.(1) referitor la viaţa familială, din Legea fundamentală.
Curtea a reţinut că temeiul pentru reglementarea dreptului de refuz al audierii se află în sfera de protecţie a relaţiilor de familie, iar noţiunea de „viaţă de familie” nu este restrânsă doar la familiile bazate pe căsătorie şi poate include alte relaţii de facto. Aşa încât, câtă vreme principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, Curtea a constatat că nu există niciun motiv obiectiv şi rezonabil pentru care concubinii/foştii concubini ai suspectului sau inculpatului să fie excluşi de la dreptul de a refuza să dea declaraţii în calitate de martori în procesul penal.
Decizia este definitivă şi general obligatorie şi se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea Constituţională, respectiv Tribunalului Neamţ – Secţia penală.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de Plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul deciziilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
CCR: Concubinii ar trebui să aibă acelaşi statut ca soţii în faţa justiţiei
1 octombrie 2017
(447 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Cutremur resimţit în Prahova !
(23 februarie 2020)
365 vizualizări
LISTA ţărilor din zona galbenă, actualizată de CNSU. Se va impune carantină la domiciliu timp de 14 zile
(26 octombrie 2020)
220 vizualizări
1.591 de cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(5 octombrie 2020)
151 vizualizări
Klaus Iohannis şi soţia sa pierd irevocabil casa din centrul Sibiului
(22 februarie 2017)
104 vizualizări
CCR judecă sesizarea Avocatului Poporului asupra stării de alertă. ”Nu există o definiţie şi o limită în timp”
(13 mai 2020)
161 vizualizări
Tragedii în drum spre litoral! 7 autoturisme s-au ciocnit. O maşină a luat foc, iar şoferul a murit
(5 august 2019)
366 vizualizări
Septembrie aduce taxe mai mici la podurile peste Dunăre
(6 august 2013 - Cristina IANCU)
121 vizualizări
Meteorologii prelungesc Codul Portocaliu de furtuni cu vânt puternic şi căderi de grindină în jumătatea vestică a ţării, până la noapte la ora 3. Cod Galben în aproape tot restul ţării.
(15 iunie 2020)
84 vizualizări
Primul elev infectat cu noul coronavirus, după redeschiderea şcolilor!
(9 iunie 2020)
122 vizualizări
Impozitul pe venit va constitui, de anul viitor, sursă de finanţare a bugetului local
(10 martie 2017)
192 vizualizări
CNADNR prelungeşte cu încă 11 zile restricţiile de circulaţie pe podul vechi de la Agigea
(5 mai 2016)
72 vizualizări
“Comoara” din Marea Neagră. Ar putea îmbogăţi România, dar e lăsată să putrezească
(5 noiembrie 2019)
416 vizualizări
Cod Portocaliu de ploi însemnate cantitativ în vestul ţării şi în aproape toată zona montană, până vineri la prânz.
(19 mai 2021)
70 vizualizări
Schimbare importantă: îi afectează pe toţi românii cu centrale de apartament
(22 august 2015)
288 vizualizări
Românii pot intra în Republica Moldova doar cu cartea de identitate
(21 iunie 2015)
309 vizualizări
ANAF începe de vineri controalele masive pentru verificarea veniturilor persoanelor fizice
(1 iulie 2022)
117 vizualizări
Studiu. Din cauza pandemiei, un milion de cazuri de cancer au rămas nediagnosticate, la nivel european. Una din două persoane cu potenţiale simptome nu a putut ajunge la un specialist.
(13 mai 2021)
47 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026





















.jpg)




