Elevii, liceenii, dar şi peste 2.000 de profesori, care s-au implicat în activităţi şcolare şi extraşcolare, vor beneficia de o săptămană gratuită în staţiunile de la malul mării, Comorova, Neptun, Costineşti, Vama Veche sau în staţiunea Paralia Katerini din Grecia, anunţă Primăria Capitalei.
"16 mii de elevi bucureşteni vor pleca, vara aceasta, la mare. Primăria Municipiului Bucureşti, prin PROEDUS, îi trimite pe litoralul românesc şi grecesc pe toţi cei care s-au implicat în activităti şcolare şi extraşcolare, pe parcursul anului 2016-2017. Elevi din clase primare, gimnaziale, liceeni, dar şi peste 2000 de profesori, se vor bucura de o săptămană gratuită în staţiunile de la malul mării, Comorova, Neptun, Costineşti, Vama Veche, dar şi în staţiunea Paralia Katerini, din Grecia", arată Primăria Municipiului Bucureşti (PMB), într-un comunicat de presă.
Astfel, peste 2.000 de elevi care s-au remarcat în activităţile şi proiectele sportive organizate de PMB îşi vor petrece vacanţa de vară pe litoralul românesc şi cel grecesc. Tot atâţia liceeni, înscrişi în programul „Fii şi tu voluntar PROEDUS!”, se vor distra la mare, dar şi alte câteva mii de tineri, olimpici şi şefi de promoţie de gimnaziu şi liceu.
Şi 2.000 de profesori coordonatori ai elevilor olimpici, diriginţi ai şefilor de promoţie, antrenori ai sportivilor premiaţi şi cadre didactice implicate în proiectele din cadrul Parteneriatului Civic pentru Educaţie-CIVITAS îşi vor petrece o săptămână din vacanţă la Vama Veche. Elevii vor avea parte de workshop-uri de consiliere şi orientare în carieră, competiţii, cantonamente şi activităţi sportive, dar şi evenimente multimedia, cultural artistice şi recreative.
Totodată, Primăria Capitalei anunţă că organizează şi pentru studenţi "Şcoli de Vară tematice" în perioada 19 iunie - 21 iulie 2017, pe litoralul românesc, în staţiunile Neptun, Eforie Nord, Eforie Sud, Venus, Olimp, Costineşti şi Constanţa. Prima serie de participanţi în cadrul şcolilor de vară (19-25 iunie) este in staţiunea Neptun, iar Şcoala de Vară tematică se va desfăşura pe parcursul a 7 zile. Cazarea şi cele 3 mese pe zi sunt gratuite, iar activităţile de tipul atelierelor de educaţie non-formală precum şi competiţiile sportive din cadrul Şcolii de Vară se vor derula în zilele de marţi, miercuri, joi şi vineri. Studenţii se pot înscrie prin completarea unui formularul de înscriere disponibil online.
O săptămână gratuit la mare pentru 16.000 de elevi bucureşteni
25 iunie 2017
(268 vizualizări)
Din aceeaşi categorie:
Tânără de 20 de ani, luată cu forţa şi urcată într-un autoturism, la Caracal
(5 septembrie 2019)
255 vizualizări
De ce depinde valul al doilea de coronavirus. Anunţul făcut de Nelu Tătaru
(12 mai 2020)
217 vizualizări
Campanie Europol, cu ilustrate de vară pentru cei mai căutaţi infractori din Europa
(6 august 2017)
421 vizualizări
Oamenii din Târgovişte atenţionaţi prin RO-ALERT în timpul incendiului de joi.
(16 noiembrie 2018)
82 vizualizări
Elevii români au obţinut zece premii la Olimpiada Internaţională de Astronomie şi Astrofizică
(8 august 2015)
59 vizualizări
Traficul pe DN18, în Pasul Gutâi, restricţionat pentru TIR-uri şi camioane, din cauza ninsorii abundente; în zonă intervin utilajele de deszăpezire
(5 ianuarie 2017)
102 vizualizări
Legea antifumat nu se modifică!
(28 septembrie 2016)
520 vizualizări
Trei cutremure mici au avut loc în Braşov şi Vrancea
(10 ianuarie 2020)
67 vizualizări
Institutul Cantacuzino ar putea produce, din nou, în 3 ani, vaccinuri
(24 iulie 2017)
543 vizualizări
Criza Eutyrox, o problemă nerezolvată. Avocatul Poporului, apel către ministrul Sănătăţii
(21 ianuarie 2021)
184 vizualizări
Florian Walter, fostul finanţator al Petrolului, a fost adus în România
(6 martie 2016)
203 vizualizări
Ministerul Educaţiei cere inspectoratelor şcolare să informeze privind grădiniţele particulare autorizate
(29 martie 2016)
72 vizualizări
Averea lui Adriean Videanu pusă sub sechestru!
(30 septembrie 2013)
91 vizualizări
Ploi torenţiale şi vijelii, miercuri şi joi, în cea mai mare parte a ţării
(11 iulie 2017)
163 vizualizări
Rector Univ. Bucureşti: Plagiatul e în creştere peste tot, mai ales în România, unde nu se pedepseşte
(9 septembrie 2015)
63 vizualizări
8.262 cazuri noi de persoane infectate cu COVID-19, in Romania!
(17 noiembrie 2020)
113 vizualizări
Toboşarul trupei SEMNAL M a fost găsit mort !
(19 iulie 2014)
215 vizualizări
Cătina-elixirul zeilor
Multă vreme ignorată, cătina este recunoscută astăzi drept unul dintre cele mai
De unde vin fructele? File din istoria păcănelelor
Dacă ai jucat vreodată un slot și te-ai întrebat „Ce caută lămâia asta aici?”, nu
Ia zi, Bulă, obişnuieşti să fumezi?
Bulă: – Mmm… Aşa şi aşa…
– Dar cât înseamnă „aşa şi aşa”?
– Mmm… Păi cam 4 pachete pe zi.
– Dulciuri mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam 5 ciocolate pe zi.
– Sărat mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Cam o solniţă pe zi pun în mâncare.
– Grăsimi mănânci? – Mmm… Aşa şi aşa…
Cam un kil- două de slană pe zi…
– Prăjit mănânci?
– Mmm… Aşa şi aşa… Pe zi… Cam câte o omletă de 4 ouă şi cartofi prăjiţi, asezonaţi cu cârnaţi
.– Aha… Dar de băut, bei? – A, da! De băut, beau!
A luat foc internetul, au navalit deontologii, au explodat opiniile. Cazul Gheboasa, la mare concurenta cu fata ucisa in Mangalia care avea initial 12 ani si fusese violata, iar apoi 18 si ucisa de colega de camera In fapt, un produs al gradului de cultura aferent unor concetateni, domnul cu pricina a fost lasat sa evolueze intr-o siluire a...
Conflictele dintre Roberta Anastase şi Andrei Volosevici sunt vechi. Certurile dintre ei durează mult şi foarte greu vreun cunoscut reuşeşte să îi facă să comunice din nou. Rezultatul alegerilor interne de la PNL Ploieşti este încă o dovadă a faptului că liberalii au dorit să îi dea o lecţie lui Volosevici, arâtându-i voalat că nu este pe...
Prin 1951 Brâncusi a dorit să lase mostenire României 200 de lucrări si atelierul său parizian. Statul român a respins oferta. A fost o sedinţă si s-a decis că Brâncusi nu poate fi considerat un creator în sculptură pentru că "speculează prin mijloace bizare gusturile morbide ale societăţii burgheze". Cei care au hotărât asta au fost...
„Omul cel mai fericit e cel care-i face fericiţi pe cât mai mulţi oameni.” — Denis Diderot
Curs valutar
6 martie 2026

EURO = 5.0941 RON


USD = 4.3981 RON


GBP = 5.8664 RON

Top articole
-
13,5 milioane de euro pentru comunităţi de energie în Prahova. Cetăţenii pot accesa fonduri pentru panouri fotovoltaice, baterii şi pompe de căldură.
Publicat la data de 20 octombrie 2026
-
Cum alegi piesa de rezistenţă a camerei tale fără să regreţi decizia după trei luni
Publicat la data de 22 octombrie 2026















.jpg)










