Reprezentantul Fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) la dezbaterea publică de la Ministerul Justiţiei a spus că organizaţia propune extinderea prevederilor din ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale şi “redozarea pedepselor mai mari de cinci ani”. El a prezentat în timpul intervenţiei şi un plic pe care l-a primit la sediul fundaţiei, în care se află „exemplare vii de ploşniţe şi gândaci, culese de pe saltele din penitenicare”.

Reprezentantul Fundaţiei pentru Apărarea Cetăţenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) la dezbaterea publică de la Ministerul Justiţiei a spus că organizaţia propune extinderea prevederilor din ordonanţele de urgenţă privind graţierea şi modificarea codurilor penale şi “redozarea pedepselor mai mari de cinci ani”. El a prezentat în timpul intervenţiei şi un plic pe care l-a primit la sediul fundaţiei, în care se află „exemplare vii de ploşniţe şi gândaci, culese de pe saltele din penitenciare”, relatează News.ro.

Fundaţia FACIAS a fost înfiinţată de Dan Voiculescu.

Şi Viorica Onciu, preşedintele Fundaţiei pentru Combaterea Discriminării şi Corupţiei, a spus că susţine legea graţierii, “din punct de vedere uman”. “Mă intrigă dorinţa oamenilor din sală, care vor să vadă cât mai mulţi oameni amărâţi. Ar trebui extinsă această graţiere pentru faptele fără violenţă”, a spus Onciu.

Aida Călin, care a spus că este psiholog, a arătat că în această calitate a luat contact cu oamenii din penitenciare şi poate spune că mulţi merită să fie graţiaţi. “Propun să daţi această ordonanaţă, dar în mod nepolitizat”, a adăugat aceasta.