Preşedintele Asociaţiei Chirurgilor Plasticieni din România, Dragoş Zamfirescu, spune, la un an de la tragedia Colectiv, că, dacă un astfel de eveniment se repetă mâine, şansele de supravieţuire ale pacienţilor trataţi în ţara noastră nu vor fi mai mari decât acum un an, singura soluţie fiind transferul cât mai rapid în străinătate."Dacă un eveniment precum cel de la Colectiv se repetă, şansele de supravieţuire ale pacienţilor trataţi în România nu vor fi mai mari decât  acum un an”, arată Dragoş Zamfirescu, preşedintele Asociaţiei Chirurgilor Plasticieni din România (ACPR), într-un mesaj postat pe site-ul asociaţiei.

De altfel, în acelaşi mesaj, ACPR trage un semnal de alarmă asupra situaţiei "aproape neschimbate" în ceea ce priveşte capacitatea sistemului medical românesc de a reacţiona potrivit la un asemenea dezastru.

"La un an după Colectiv, la nivel real, puţine lucruri s-au schimbat semnificativ. Dacă mâine s-ar întâmpla un nou Colectiv, România este aproape la fel de nepregătită. Singura soluţie în eventualitatea unui incendiu cu multe victime grave, rămâne tot transferul pacienţilor în străinătate şi asta cât mai repede posibil le permite starea generală", mai spune Zamfirescu.

ACPR menţionează că pacientul ars este considerat cea mai complexă formă de traumă existentă în patologia umană, iar centrele de arsuri sunt singurele spitale unde arşii au cele mai mari şanse de supravieţuire şi de vindecare cu sechele minime.

"După criteriile profesionale internaţionale, raportate la numărul de locuitori, România ar trebui să dispună de 120 de paturi pentru tratarea arşilor în centre de arsuri. Numărul real actual este zero (în cel mai bun caz şase, dacă se includ paturile de la Clinica Floreasca). În minus, Secţia de Terapie Intensivă de la Spitalul de Arşi este închisă", mai arată Asociaţia Chirurgilor Plasticieni din România.

ACPR susţine, totodată, că sistemul prin care pacienţii cu arsuri peste 20-25 la sută suprafaţă corporală arsă sunt transferaţi la Bucureşti, deşi există clinci în ţară care au condiţii de tratamente asemănătoare sau chiar mai bune, a dus la suprasolicitarea clinicilor şi a personalului medical din Capitală.

"Majoritatea acestor clinici de Chirurgie Plastică tratează toată patologia specialităţii şi nu au spaţii sau personal dedicat exclusiv tratării arşilor, cum ar trebui să aibă. Aşa se face că pacienţii arşi sunt trataţi în aceleaşi săli de operaţii şi în aceleaşi saloane de terapie ca şi celelalte tipuri de urgenţe", spun chirurgii plasticieni.

Ei mai notează că deşi, pentru terapie intensivă, au fost introduse protocoale terapeutice la standarde internaţionale la doar câteva zile de la tragedia Colectiv, în Chirurgia Plastică nu există, în practica curentă, protocoale de specialitate.

"Comisia de Chirurgie Plastică a Ministerului Sănătăţii, singura pârghie prin care profesioniştii din domeniu pot propune soluţii factorilor decizionali, nu este aprobată de mai bine de doi ani", arată ACPR.

Asociaţia susţine că soluţia ideală pentru tratarea arşilor ar fi înfiinţarea cât mai rapidă a cel puţin unui centru specializat care să respecte toate criteriile internaţionale.