Corpul de control al ministrului de interne i-a dat dreptate poliţistului clujean, de la rutieră, care l-a amendat pe Cristian Dan Pintea, adjunctul şefului Inspectoratului de Poliţiei Cluj.

Agentul Sergiu Todea a fost terorizat ulterior de adjunctul inspectoratului pentru faptul că şi-a făcut treaba şi i-a luat permisul pentru neacordare de prioritate pietonilor. Poliţistul a fost mustrat şi sancţionat pentru orice abatere nesemnificativă sau închipuită. După ce poliţistul a contestat în instanţă toate sancţiunile interne primite, inclusiv mustrările scrise, presiunile asupra sa au fost intensificate. Agentul a câştigat procesele dar şi-a dat demisia din Poliţie în august, declarându-se scârbit de sistem. Acesta a colaborat cu organele de control ale ministrului şi a povestit toată tărăşenia. Echipa de control de la Bucureşti a descoperit că acest adjunct, mai fusese cercetat disciplinar pentru tot felul de abuzuri înfăptuite de-a lungul timpului, însă măsurile întârziau să fie aplicate, din motive care au scăpat oficialilor.

Abia acum, după o lună de relatări în presă, Inspectoratul General al Poliţiei Române a catadicsit să îl demită pe comisarul-şef Cristian Pintea. Din păcate acesta nu a fost demis din sistem fiind pus la dispoziţia Inspectoratului Judeţean pentru a fi numit în altă funcţie, mai de jos, probabil până trec ecourile scandalului.

Pentru oamenii cinstiţi, pentru acel agent care a avut curajul să-şi facă treaba fără excepţii, dreptatea rămâne un lucru îndepărtat. Dreptatea de la noi este tardivă, parţială şi tolerantă cu vinovaţii.