22 de medici de la Spitalul de Urgenţă Floreasca şi-au înaintat demisia, alţi nouă urmând să demisioneze în cursul zilei de joi, a anunţat un reprezentant al doctorilor de la Unitatea Primiri Urgenţe SMURD din cadrul Spitalului de Urgenţă Floreasca.
"Momentan, decizia noastră este în funcţie de ce se va întâmpla în continuare. Suntem în preaviz, cei care ne-am dat ieri demisia. Colegii care nu au apucat ieri au început azi să îşi dea demisiile în continuare. Aşteptăm să vedem noua conducere a spitalului şi vom stabili dacă vom reveni asupra deciziei sau nu. Sunt 22 de demisii ale medicilor. Am vrea să se înţeleagă că această situaţie în care am ajuns nu trebuie să continue. Dacă avem certitudinea că nu se vor perpetua lucrurile, revenim asupra deciziei. Mai sunt colegi care vor veni, sunt în concediu şi nu poţi să îţi depui demisia în concediu. Încă 9 medici. Nu vrem o negociere cu fiecare în parte, noi vrem să fim lăsaţi să ne facem treaba, să nu mai existe lipsuri care să ducă la afectarea activităţii, atât în spital cât şi în prespital, pentru că cel care are de suferit este pacientul", a declarat medicul Gabriela Bratosin.
Anterior, coordonatorul SMURD Bucureşti, Bogdan Opriţa, îi rugase pe medicii de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, care şi-au înaintat demisiile de la Unitatea Primiri Urgenţe SMURD, să revină asupra deciziei pentru că departamentul are nevoie de ei.
"Este o demisie anunţată (a lui Sorin Păun - n.r.), nu cunoaştem momentul intrării în funcţiune, poate urmează un număr de zile de preaviz care s-ar putea să menţină problemele care au dus la gestul colegilor mei. Eu personal îi voi ruga să reflecteze asupra deciziei şi să revină pentru că acest departament are nevoie de ei pentru a-şi face datoria. Dacă procedurile care au dus la implementarea unei metode care a determinat această situaţie nu se vor îmbunătăţi, poate peste trei săptămâni ne trezim în aceeaşi situaţie. Noi cerem să avem un dialog cu conducerea şi problemele să ne fie rezolvate", a declarat medicul Bogdan Opriţa, coordonator SMURD Bucureşti.
SURSA: Mediafax.ro