Cod roşu în România! În ultimele zile, ţara noastră s-a aflat sub cod galben de furtuni, din cauza unei instabilităţi atmosferice accentuate, fiind vorba despre precipitaţii abundente, intensificări ale vântului şi grindină. În această dimineaţă, INHGA a emis şi un cod roşu de inundaţii
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, joi dimineaţă, o atenţionare cod roşu de inundaţii pentru râurile din bazinele hidrografice Someşul Mare, Şieu, Iza, Vişeu din judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud, atenţionare care expiră la ora 10.00.
Hidrologii avertizează că se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu efecte severe de inundaţii locale şi creşteri rapide de debite şi niveluri cu depăşiri ale cotelor de pericol, bazinele hidrografice afectate fiind Someşul Mare, Şieu, Iza, Vişeu din judeţele Maramureş şi Bistriţa-Năsăud. Fenomenele hidrologice periculoase se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice Someşul Mare (aval s.h.Nepos) şi Şieu (aval confluenţa cu Bistriţa).
Alertă de furtuni în toată ţara
În vigoare este şi o informare meteorologică de furtuni, care vizează toată ţara, valabilă până pe 17 mai, la ora 10.00. Meteorologii avertizează astfel că, în cea mai mare parte a ţării, vremea va fi în general instabilă. Local şi temporar vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.
Cantităţile de apă vor depăşi, în perioade scurte de timp sau prin acumulare, 15-25 l/mp şi pe arii restrânse 35 l/mp.