Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, şi soţia sa, Margareta Timofti, au depus, miercuri, o coroană de flori la Castelul Peleş, în memoria Reginei Ana.
Preşedintele Republicii Moldova şi soţia sa au fost întâmpinaţi la Peleş de către principesa Margareta şi principele Radu.
Miercuri dimineaţă, preşedintele Klaus Iohannis a depus o coroană de flori la Castelul Peleş şi a scris în cartea de condoleanţe deschisă în memoria Reginei Ana.
Până la ora transmiterii acestei ştiri, numeroşi reprezentanţi ai instituţiilor statului român, precum şi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti au depus coroane de flori la Castelul Peleş.
De asemenea, premierul Dacian Cioloş a plecat în urmă cu puţin timp de la Palatul Victoria spre Castelul Peleş.
Preşedintele Nicolae Timofti a semnat vineri un decret pentru declararea zilei de 13 august drept zi de doliu naţional în Republica Moldova, în memoria Reginei Ana.
”În semn de profundă durere cauzată de trecerea în eternitate a Reginei Ana a României, Preşedintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a semnat un decret privind declararea zilei de 13 august 2016 zi de doliu naţional”, se arată într-un comunicat al Preşedinţiei Republicii Moldova.
Astfel, în 13 august, în toate localităţile Republicii Moldova, precum şi în misiunile diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova de peste hotare vor fi arborate în bernă drapelele de stat.
De asemenea, la ora 10.00, se va cinsti memoria Reginei Ana prin păstrarea unui moment de reculegere.
”În context, autorităţilor publice, întreprinderilor şi organizaţiilor li se recomandă să renunţe la desfăşurarea acţiunilor distractive de masă, iar instituţiilor mass-media să ţină cont de specificul zilei de 13 august la editarea publicaţiilor şi la formarea programelor”, se mai arată în comunicat.
Guvernul României a aprobat, în urmă cu o săptămână, declararea zilei de 13 august zi de doliu naţional, când vor avea loc funeraliile Reginei Ana.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Reginei Ana a fost depus, marţi seară, la Castelul Peleş.
După ce sicirul a fost depus în Holul de Onoare al Castelului Peleş, a fost oficiată o slujbă ortodoxă de către IPS Nifon, în prezenţa IPS Ioan Robu, care a durat aproximativ 20 de minute şi la care au participat membrii familiei regale.
Miercuri, între orele 10.00 şi 18.00, sunt aşteptate oficialităţile care doresc să-i aducă un ultim omagiu Reginei Ana.
Accesul publicului pe domeniul Castelului Peleş nu este permis.
În cursul serii de miercuri, trupul neînsufleţit al Reginei Ana va fi adus la Palatul Regal, din Bucureşti, şi va fi depus în Sala Tronului. Va avea loc o ceremonie privată, urmând să fie rostită şi o rugăciune catolică prezidată de IPS Ioan Robu, în prezenţa reprezentantului Patriarhiei Ortodoxe Române.
Începând de joi, timp de două zile, între orele 8.00 şi 22.00, accesul va fi liber pentru toţi cei care doresc să-i aducă reginei un ultim omagiu. Pentru cei care vor veni la Palatul Regal există însă şi condiţii, legate de ţinuta decentă, deţinerea unui act de identitate, dar şi de interdicţia de a face fotografii, de a pune flori direct la catafalcul reginei sau de a purta bagaje voluminoase.
Sâmbătă, la ora 10.55, sicriul cu corpul neînsufleţit al Reginei Ana va fi aşezat pe un catafalc în Piaţa Palatului Regal, chiar în faţa palatului, moment în care vor suna clopotele bisericilor ortodoxe din împrejurimi şi de la Catedrala romano-catolică “Sfântul Iosif”.
Sâmbătă, la ora 15.00, va avea loc slujba de înmormântare a Reginei Ana în Pronaosul Noii Catedrale de la Curtea de Argeş. Slujba va fi oficiată de IPS Calinic al Argeşului, în prezenţa IPS Ioan Robu.
Sunt aşteptaţi să participle la funeraliile Reginei Ana reprezentanţi ai caselor regale din Europa, presa spaniolă dând deja ca sigură prezenţa Reginei Sofia. Există şi voci conform cărora Casa Regală britanică ar putea fi reprezentată de Prinţul Charles. Lista oficială a membrilor caselor regale străine care vor veni în România va fi anunţată joi de Casa Regală.