Angajaţii din sistemul sanitar sunt în grevă japoneză, de luni până miercuri, timp în care vor purta banderole tricolore, fără a opri activitatea.
Potrivit preşedintelui Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu, în perioada 14 - 16 octombrie toţi salariaţii din sănătate vor participa la o grevă japoneză, purtând, pe braţul drept, o banderolă tricoloră.
Liderul sindical a precizat că începând din 7 octombrie Federaţia Sanitas a declanşat procedurile de organizare a grevei generale.
Conform calendarului de proteste stabilit, în 2 noiembrie, de la ora 11.00, organizaţiile membre ale Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate vor participa la un marş în Bucureşti, pe traseul Piaţa Constituţiei - Ministerul de Finanţe - Piaţa Victoriei. Angajaţii din sistemul sanitar vor să declanşeze în noiembrie greva generală, cu asigurarea unei treimi din activitate, dacă până atunci guvernanţii nu răspund solicitărilor acestora. Aceştia cer minimum 6% din PIB pentru Sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate. Angajaţii din sistemul sanitar au protestat în luna septembrie la sediile Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Finanţelor, cerând respectarea promisiunilor din programul de guvernare pentru sănătate, potrivit Mediafax.