Decizie fără precedent a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO)! Mediatizarea arestării unor înalţi funcţionari publici este contrară Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. Decizia este una foarte proaspătă şi va avea efecte inclusiv în România, chiar dacă a fost pronunţată în cazul arestării unor fosti demnitari bulgari:

Hotărârea Popovi c. Bulgaria pronunţată la 9 iunie 2016 de către Curtea europeană priveşte evenimentele declanşate de reţinerea şi arestarea preventivă a unui înalt funcţionar al Guvernului Bulgar. Curtea a constatat imobilizarea omului în cătuşe şi plimbarea lui prin faţa presei constituie un tratament degrandant interzis de art. 3. Chiar dacă această informaţie nu a trecut încă la est de Tisa, e o soluţie care fusese deja pronunţată de multă vreme de către instanţa europeană. La fel ca şi constatarea încălcării prezumţiei de nevinovăţie prin declaraţii publice făcute de oficiali guvernamentali şi care prezentau drept certă vinovăţia reclamantului, relateaza site-ul Casei de avocatura Chirita si Asociatii.

„În cea mai interesantă parte a hotărârii sale, CEDO a analizat încălcarea prevederilor art. 8 din Convenţie urmare a mediatizării excesive a arestării reclamantului. Curtea a constatat că legea bulgară (la fel ca şi cea română) nu prevede niciun fel de procedură după care se poate înregistra video şi difuza reţinerea unei persoane, astfel încât a considerat că mediatizarea acelor imagini, ingerinţă în dreptul la viaţă privată consacrat de art. 8 din Convenţie, nu a fost prevăzută de lege şi contravine Convenţiei. ”

Textul integral al hotărârii Curţii este disponibil în limba franceză AICI:

DECIZIE CEDO PRIVIND ARESTAREA INALTILOR FUNCTIONARI

http://www.chirita-law.com/cedo-mediatizarea-arestarii-unui-important-functionar-public-contrara-art-8/