Mai mulţi parlamentari vor să modifice Codul Rutier. Ei propun ca perioada de suspendare a dreptului de a conduce să se înjumătăţească, atunci când şoferul vinovat îşi plăteşte amenzile imediat ce le primeşte.
Potrivit propunerii legislative, dacă amenda este plătită în 48 de ore, cei care au rămas şi fără permis de conducere îl vor primi înapoi mai repede. De exemplu, dacă permisul a fost reţinut pentru trei luni de zile, îl pot recupera după o lună şi jumătate.
Iniţiatorii spun că, astfel, vor să îi convingă pe români să îşi achite cât mai repede amenzile.
„Am luat prin sondaj câteva primării... Marea surpriză a fost că restanţele la plata amenzilor de circulaţie din totalul restanţelor impozitelor, taxelor neîncasate la aceste primării se situează în jurul a 40 la sută din total restanţe”, spune Marius Obreja, senator PNL, iniţiatorul legii.
Proiectul de lege urmează să intre în dezbaterea Senatului.