România trebuie să adopte anul acesta, până pe 20 mai, un set legislativ prin care să transpună directivele europene cu privire la vânzarea produselor de tutun.
Printre altele, ar urma să fie eliminate de pe piaţă ţigările slim şi cele cu arome, cum ar fi cele mentolate sau fructate.
„Din punctul nostru de vedere situaţia este simplă şi clară: directiva privind produsele din tutun are termen de transpunere până la 20 mai 2016. Până atunci, noi va trebui să avem o lege internă care să fie în vigoare şi care să transpună directiva. Orice abatare de la această regulă creează riscul unei acţiuni de infringement pentru necomunicarea măsurilor de transpunere”, a declarat Horaţiu Radu, subsecretar de stat din Ministerul Afacerilor Externe, potrivit Hotnews.
Ministerul Sănătăţii, care se ocupă de transpunerea directivei UE, a transmis că pachetul legislativ este gata şi va fi prezentat la şedinţa Guvernului din 17 februarie.
Consiliul Uniunii Europene spune că obiectivul principal al revizuirii legisative cu privire la vânzarea produselor de tutun este scăderea atractivităţii pentru tineri.
Principalele măsuri cuprinse în Directiva UE din anul 2014:
- O interdicţie privind introducerea pe piaţă a ţigărilor şi a tutunului pentru rulat cu anumite arome caracteristice, cum ar fi cele de fructe sau vanilie, la 2 ani de la intrarea în vigoare a directivei. Pentru ţigările aromate care ocupă o cota de cel puţin 3% din piaţă, cum sunt ţigările mentolate, interdicţia se va aplică după 6 ani de la dată intrării în vigoare a directivei.
- Statele membre vor interzice vânzarea produselor din tutun care conţin aditivi în cantităţi care cresc semnificativ efectul toxic sau dependenţă, proprietăţile cancerigene, mutagene sau toxice pentru reproducere.
- Avertismente de sănătate combinate – constând dintr-un text şi o imagine – color vor trebui să acopere 65 % din partea din faţă şi partea din spate a pachetelor de produse din tutun. În plus , fiecare pachet trebuie să poarte un avertisment general (cum ar fi „Fumatul ucide, renunţă acum”), precum şi informaţii precum „Fumul de tutun conţine peste 70 de substanţe cunoscute că provocând cancer”.
- Statele membre pot decide să exceteze produsele din tutun altele decât togarile, tutunul pentru rulat, tutunul de narghilea ( de exemplu trabucurile , ţigările de foi şi tutunul de pipă) de la obligaţia de a afişa mesaje de informare şi avertismente de sănătate combinate.
- O interdicţie cu privire la orice etichetare înşelătoare (cum ar fi „natural” sau „organic” ), şi supra pachetelor de dimensiuni mici pachete de tip „ruj” .
- Introducerea unui sistem de urmărire împreună cu caracteristici de siguranţă, pentru a consolida lupta împotriva comerţului ilicit şi a produselor falsificate.
- Statele membre vor putea decide să interzică vânzările transfrontaliere la distanţă de produse din tutun.
- Statele membre vor putea introduce norme mai stricte privind aditivii sau ambalajele produselor din tutun (cum ar fi ambalajele uniforme), în anumite condiţii (cum ar fi de notificarea Comisiei).
Reglementările se vor extinde şi asupra ţigărilor electronice. De exemplu, concentraţia maximă de nicotină va trebui să fie de maxim 20 mg/ml, cartuşul de unică folosinţă trebuie să fie de maxim 2 ml, iar volumul maxim al recipientelor de reîncărcare să fie de 10 ml.
De asemenea, Comisia Europeană urmează să facă şi un raport ce se referă la potenţialul risc pe care l-ar putea avea pentru sănătate ţigările electronice.