Prejudiciul pe care statul român l-a estimat în cazul Volkswagen pentru cele 105.303 maşini inventariate ca fiind cu probleme se ridică la peste 30 de milioane de euro (123.616.827 lei), au declarat, joi, pentru AGERPRES, surse ministeriale.
Potrivit acestora, calculul a luat în considerare faptul că taxa auto a fost plătită de cumpărători pentru motorizare Euro 5, iar maşina, în realitate, avea motorizare Euro 4.
Pe de altă parte, defalcat, datele estimate de Grupul mixt de lucru înfiinţat, recent, de Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor /MMAP/ şi Ministerul Transporturilor /MT/ arată că au fost afectate: 1.944 de unităţi VW cu motorizare de 1,2 litri (prejudiciu estimat de 588.626 lei), 38.719 unităţi VW de 1,6 litri (pagubă de 24.487.635 lei) şi 64.640 unităţi VW de 2,0 litri (prejudiciu de 98.540.565 lei).
Aceleaşi surse ministeriale au precizat că statul român se va îndrepta împotriva constructorului auto pentru recuperarea pagubei, însă instrumentarea efectivă a cazului va începe numai după ce autorităţile germane vor transmite informaţiile oficiale, în perioada următoare.
Citiţi mai multe pe AGERPRES