Studenţii vor putea beneficia de credite prin intermediul Agenţiei de Credite pentru Studenţi începând din anul universitar viitor, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.
„În ceea ce priveşte Agenţia de Credite pentru Studenţi, avem în plan un proiect de 50 de milioane de euro, pe o perioadă de şapte ani, asta înseamnă 7 milioane de euro pe an. Asta înseamnă că putem oferi credite de studii în valoare medie de 10.000 de euro pentru un număr de 700 de studenţi din România. Prima condiţie ar fi aceea de a studia în România. În proiect sunt incluse rambursarea cu o perioadă de graţie cu dobânzi preferenţiale. Studenţii vor putea lua credite de anul universitar viitor”, a afirmat ministrul, la deschiderea noului an universitar 2015 — 2016, la Universitatea Politehnica din Bucureşti.
În ceea ce priveşte bursele sociale, ministrul Educaţiei consideră că acestea trebuie să fie mărite atât din punctul de vedere al cuantumului, cât şi numeric, astfel încât să asigure costurile de cazare şi masă ale studenţilor.
Referindu-se la atragerea studenţilor străini de către instituţiile de învăţământ superior, Cîmpeanu a afirmat că numărul celor care studiază în universităţile româneşti este mic în comparaţie cu alte ţări în care nivelul de educaţie este asemănător celui din România.
„Dacă ne raportăm la numărul de studenţi, la începutul anului universitar care s-a încheiat, erau înmatriculaţi în universităţile româneşti 500.000 de studenţi români şi 24.000 de studenţi străini. Recomand tuturor universităţilor să aibă disponibile programe de studii în limbile engleză, franceză şi germană, aşa cum are şi UPB. Sub 5% dintre studenţi să fie studenţi străini este sub potenţialul României. Sunt ţări care au sistem de învăţământ de aceeaşi calitate în Europa şi în care numărul studenţilor străini depăşeşte 10%”, a arătat demnitarul.