Mai mult de jumătate dintre români cred că ţara noastră nu ar trebui să primească imigranţi şi că aceştia nu ar trebui să se stabilească în România, conform unui sondaj INSCOP.

Astfel, 56,2% dintre respondenţi cred că România nu ar trebui să primească refugiaţi, în timp ce 35,5% cred că ar trebui să primească, iar 8,3% au ales varianta "nu ştiu sau nu răspund".

Dintre cei care cred că România trebuie să primească refugiaţi, 82,1% consideră că ţara noastră trebuie să stabilească singură cota pe care o poate primi, iar 14,6% spun că ar trebui primit numărul de refugiaţi cerut de UE, în timp ce procentul non-răspunsurilor a fost de 3,3%.

Potrivit sondajului, 26,5% dintre români ar fi de acord ca refugiaţii să se stabilească în România, în timp ce 65,3% susţin contrariul. În această chestiune, procentul non-răspunsurilor a fost de 8,2%.

24,4% dintre români ar fi de acord cu stabilirea refugiaţilor în localitatea lor, 67,1% şi-au exprimat dezacordul, în timp ce procentul non-răspunsurilor este de 8,5%.

Directorul general INSCOP, Darie Cristea, consideră că opinia publică din România are o poziţie conservatoare şi prudentă.

"Este o poziţie comună în statele est-europene membre ale UE, unele dintre acestea fiind chiar mult mai radicale decât România. Adevărul este că europenii, deci inclusiv românii, nici nu au văzut coerenţa şi stăpânirea situaţiei pe care le aşteptau de la instituţiile europene", arată el.

"Barometrul INSCOP-ADEVĂRUL despre România" a fost realizat de INSCOP Research la comanda Adevărul în perioada 10-15 septembrie.

AGERPRES