Copiii cu vârsta până la 3-4 ani nu ar trebui să fie expuşi la soare, susţin specialiştii dermatologi.

Medicii dermatologi susţin că după vârsta de doi ani, copiii trebuie să meargă pe plajă cu pălărie şi îmbrăcaţi, după ce li s-a aplicat o cremă fotoprotectoare pentru copii şi numai între orele indicate. Aceasta a menţionat că în prezent se găsesc haine din fibre speciale, care protejează pielea de razele soarelui.

"Expunerea 5 minute pe zi numai a mâinilor şi feţei copilului este suficientă pentru fixarea vitaminei D. Este foarte important ca aceştia să nu fie lăsaţi dezbrăcaţi pe plajă, ci numai cât merg în apă şi să fie protejaţi cu cremă", a declarat un medic.

Medicii dermatologi atrag atenţia că expunerea la soare din copilărie duce în timp la afectarea pielii. Factorii genetici implicaţi în producerea melanomului nu pot fi modificaţi sau eradicaţi, dar este posibilă reducerea semnificativă a riscului dezvoltării melanomului respectând câteva reguli simple, susţin sprecialiştii.

Astfel, trebuie evitată expunerea intensivă şi directă la soare, aceasta trebuie să fie progresivă şi în afara intervalului orar 11-16. Trebuie să fie utilizate creme de protecţie cu spectru larg (UVA şi UVB) şi cu factor de protecţie corespunzător tipului de piele, cremă care este necesară la toate expunerile solare (de la cele de câteva minute până la cele în care desfăşurăm activităţi îndelungate sub razele soarelui), scrie Agerpres.

Produsele de protecţie trebuie aplicate cu 30 de minute înaintea expunerii la soare şi se reaplică periodic la fiecare 2 ore. Umbrela nu protejează total de razele soarelui şi trebuie folosite măsuri de protecţie suplimentare. Se recomandă folosirea articolelor de îmbrăcăminte: pantaloni lungi, cămăşi cu mânecă lungă, pălării cu boruri largi şi ochelari de soare. Medicii susţin că soarele a devenit agresiv, deoarece stratul de ozon s-a subţiat.

Fiecare persoană ar trebui să-şi cunoască timpul de protecţie personal specific tipului cutanat în cazul expunerii la soare.

Tipul 1—culoarea pielii e deschisă, cu pistrui, părul e roşu sau blond, ochii sunt albaştri sau verzi, pielea e extrem de sensibilă la soare, nu se bronzează niciodată şi se arde mereu, timpul de protecţie personal este de 3-10 minute.

Tipul 2 — culoarea pielii e deschisă, dar puţin mai închisă decât tipul 1, părul blond sau blond închis, ochii sunt albaştri, pielea e sensibilă la soare, se arde uşor şi se bronzează puţin. Pentru aceste persoane timpul de protecţie personal este de 10-20 minute.

Tipul 3 — culoarea pielii e uşor închisă, păr blond închis sau şaten, ochi de culori variate, pielea e doar puţin sensibilă la soare, se bronzează uşor şi repede, iar bronzul durează timp îndelungat. Timpul de protecţie personal este de 20-30 minute.

Tipul 4 — culoarea pielii e brun deschisă, părul e şaten sau negru, ochii închişi, pielea e robustă, se bronzează repede şi intens, bronzul durează timp îndelungat, timpul de protecţie personal pentru ele este de 40 minute.

Anumite medicamente cresc sensibilitatea la lumină, de aceea trebuie consultat un medic înaintea expunerii la soare. Deodorantele, cosmeticele şi parfumurile pot determina reacţii alergice la soare, astfel aplicarea acestor produse ar trebui evitată, susţin medicii dermatologi.


SURSA: Libertatea.ro