Universitatea din Bucureşti şi Universitatea „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca se află în topul 1.000 al universităţilor din lume. Clasamentul a fost realizat de Center for World University Rankings în 2015, în urma evaluării a peste 25.000 de instituţii de învăţământ superior, informează Universitatea din Bucureşti, potrivit Mediafax.
Universitatea din Bucureşti (UB) ocupă locul 986 şi Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca - locul 987, ambele obţinând câte 44,04 puncte, ceea ce le poziţionează în primele patru la sută dintre universităţile din lume.
Potrivit sursei citate, Center for World University Rankings utilizează în analiză opt criterii, cele mai importante fiind calitatea educaţiei, gradul de ocupare a forţei de muncă după absolvire şi calitatea personalului didactic (mediului academic), fiecare dintre acestea cu o pondere de 25 de procente.
"La capitolul calitatea educaţiei, UB se află pe locul 237, iar UBB pe locul 367, în cazul calităţii mediului academic ambele se situează pe poziţia 218, iar la gradul de angajare a absolvenţilor, cele două universităţi sunt pe locul 567 în lume", se arată în comunicat.
Topul este condus de trei universităţi din SUA: Harvard, Stanford şi Massachusetts Institute of Technology, urmate de două universităţi din Marea Britanie: Cambridge şi Oxford.
De altfel, SUA are 15 din primele 20 de instituţii de învăţământ superior din lume, Marea Britanie şi Japonia câte două, iar Elveţia, una. Totodată, dintre cele 1.000 de universităţi prezente în acest clasament, peste un sfert (229) sunt din SUA, China are 83, Japonia - 74, Marea Britanie - 65, Germania - 55 şi Franţa - 49.