Nouăzeci de clienţi ai Credit Europe Bank au pierdut procesul pe care îl intentaseră băncii. Cereau conversia în lei a creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării - de aproximativ 2 lei pentru un franc, adică la jumătatea cursului de acum.
Ar fi însemnat înjumătăţirea ratelor, însă Tribunalul Bucureşti i-a dat câştig de cauză băncii. Prin urmare, clienţii, care au fost reprezentaţi în instanţă de avocatul Gheorghe Piperea, nu numai că rămân cu ratele la fel de mari, dar vor trebui să plătească şi cheltuieli de judecată de 1.300 de lei fiecare.
Deşi procesul a fost intentat simultan de un număr mare de clienţi, tehnic nu este o acţiune colevtivă, aşa că sentinţa de acum nu va fi aplicată automat şi la alte cazuri asemănătoare.
SURSA: Digi24.ro