Elevii şi preşcolarii se vor întoarce de luni la cursuri după o vacanţă de o săptămână.

Cursurile semestrului al doilea se vor încheia pe 10 aprilie, iar vacanţa de primăvară este cuprinsă între 11 şi 19 aprilie. Elevii se vor întoarce la cursuri pe 20 aprilie şi le vor încheia pe 19 iunie.

Săptămâna 6-10 aprilie, din semestrul al doilea, este dedicată activităţilor extracurriculare şi extraşcolare, în cadrul programului numit “Şcoala altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, având un orar specific.

Tezele din semestrul al II-lea se vor susţine, de regulă, până la data de 22 mai.

Ministerul Educaţiei şi Cercetării Ştiinţifice a stabilit ca simulările examenelor naţionale din anul şcolar 2014-2015 să se desfăşoare în zilele de 23, 24 şi 25 februarie — Evaluarea Naţională, pentru elevii clasei a VIII-a, respectiv 2, 3, 4 şi 6 martie — Bacalaureat, pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a.

Absolvenţii de liceu se vor putea înscrie la prima sesiune a examenului de bacalaureat între 25 şi 29 mai şi vor încheia cursurile în 29 mai. Prima sesiune de bacalaureat va începe pe 8 iunie cu evaluarea competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română.

Evaluarea naţională va începe anul acesta pentru absolvenţii de clasa a VIII-a pe data de 22 iunie, cu proba de limba şi literatura română.

AGERPRES